monitorulcj.ro Menu
Politică

Mii de semnături în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice”

Campania iniţiată în luna martie în judeţul Cluj a strâns până în acest moment 14.500 de semnături.

Strângerea semnăturilor va continua până în toamnă, iar în opinia reprezentanţilor USR Cluj, acest ritm trebuie menținut pentru a strânge toate cele 500 000 de semnături în timp util.  Oricine poate ajuta la strângerea celor 500.000 de semnături necesare inițiativei cetățenești „Fără Penali în funcții publice”, atrăgeau recent atenţia, reprezentanţii Uniunii.

“După multe atacuri la adresa independenței Justiției, societatea civilă din România își cere dreptul la o clasă politică integră și performantă, exprimându-și dorința de a bloca prin Constituție accesul în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României al cetățenilor condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”, spuneau, la momentul iniţierii campaniei, reprezentanţii USR Cluj.


Astfel, clujenii pot să semneze pentru proiectul ce prevede includerea în Constituție a unui articol care să interzică persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate să nu mai poată ocupa funcții în administrația publică:

“Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnări." , spune textul care urmează a fi introdus în Constituția României conform propunerii.