monitorulcj.ro Menu
Politică

Un parlamentar propune ELIMINAREA ETICHETELOR ÎNȘELĂTOARE de pe mezeluri şi brânzeturi

Un deputat a depus la Senat un proiect de lege care interzice utilizarea etichetelor pentru produsele alimentare care conţin o proporţie mai mică de 95% de origine animală, cum ar fi mezeluri şi brânzeturi.

"Articolul 1: Denumirile asociate produselor de origine animală nu pot fi utilizate pentru comercializarea produselor alimentare care conţin o proporţie mai mică de 95% de origine animală. Articolul 2: Orice încălcare a prevederilor art. 1 din prezenta lege intră sub incidenţa Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)", se arată în textul iniţiativei legislative depusă de un deputat.

În schimb, proiectul nu are specificaţii cu privire la sancţiuni pentru cei care încalcă prevederile legale, iniţiatorul lăsând la latitudinea ANSVSA aplicarea măsurilor în acest sens.


Deputatul susţine că proiectul este necesar, deoarece în România există practici de marketing prin care consumatorul este înşelat atunci când consultă etichetele produselor alimentare.

'Această iniţiativă legislativă îşi propune să interzică anumite practici de marketing înşelătore pentru consumatori, care asociază termeni cum ar fi produsele de friptură, muşchiuleţ file, şuncă, bacon, cârnaţi, pate de ficat, produse lactate, mezeluri etc, care sunt nu numai, sau deloc, compuşi din carne. Propunerea legislativă se referă la denumirile referitoare la produsele de origine animală, în special lapte, smântână sau brânză. Suntem expuşi zilnic la alimente care ne îmbolnăvesc încet, dar sigur. Părinţii cumpără produse alimentare pentru sandwichurile copiilor, diabeticii, le iau pentru că sunt “slabe”, deci de “regim”, fără să ştie că mai mult rău îşi fac, iar noi, toţi, le mâncăm pentru că sunt “bune”. Ele nu sunt altceva decât bombe cu ceas'', se arată în expunerea de motive a iniţiatorului.


Proiectul de lege a fost depus la Senat, prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.