monitorulcj.ro Menu
Politică

Mineritul modern, şansa Roşiei Montana

Primarul din Roşia Montana salută declaraţia preşedintelui Traian Băsescu legată de demararea investiţiei miniere din localitate

Scrisoare deshisa

“Comunitatea din Roşia Montană salută declaraţia preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, în ceea ce priveste demararea investiţiei miniere propuse aici. Ne bucurăm că după atâta timp de așteptare primim semnale tot mai clare că viaţa noastră, a celor din Roşia Montană şi nu numai, se poate îmbunătăţi radical. Salutăm declaraţia preşedintelui şi îi mulţumim pentru că a vizitat Roşia Montană, nu doar o dată, pentru a cunoaşte problemele comunităţii și a vedea realităţile locale. Suntem convinsi că dezvoltarea durabilă, promovarea culturii şi tradiţiilor Roşiei Montane vor fi posibile cu ajutorul unui minerit modern. Ca primar al localităţii Roşia Montană, am sprijinit şi voi sprijini în continuare investitorii care vin la noi cu gânduri bune, care susţin comunitatea şi asigură locuri de muncă. În 2008, când am venit la primărie, cel mai mare angajator din zonă, Roşia Montană Gold Corporation, avea 150 de angajaţi, iar acum numărul lor a ajuns la 500. Satisfacţia mea este că majoritatea sunt oameni din zonă, iar acest lucru se datorează dialogului permanent al comunitatii cu compania investitoare. Nu putem decât să sprijinim acest investitor serios, cu care am colaborat bine şi am făcut împreună multe lucruri bune pentru comunitate. Ne dorim ca acest proiect minier să demareze cât mai repede. Suntem convinsi că putem avea şi mediul curat, şi cultura, şi tradiţiile, şi patrimoniul, putem face şi turism, dar toate acestea sunt posibile tot datorită mineritului.

Suntem mineri din tată-n fiu, ne pasă de istorie, dar ca să punem toate acestea în valoare, avem nevoie de mulţi bani. Proiectul minier propus la Roşia Montană înseamnă pentru zonă investiţii masive în infrastructură, mediu şi punerea în valoare a patrimoniului, pentru ca noi să ne putem mândri cu moştenirea culturală.”

Eugen Furdui Primarul comunei Roşia Montană