monitorulcj.ro Menu
Politică

Primăria îşi asigură locuinţele

Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitaţie în vederea încheierii de contracte de asigurare obligatorie a locuinţei.

Primăria a lansat licitaţia pentru asigurarea împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren si inundaţiilor a locuinţele aflate în proprietatea municipiului Cluj-Napoca sau a statului român, în administrarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca şi pentru locuinţele aflate în proprietatea persoanelor care beneficiază de ajutor social.

Valoarea estimată a contractului ajunge la 170.000 de lei, în total urmând să fie asigurate un număr de 2.000 de locuinţe din municipiu. „Având în vedere că prima de asigurare este stabilită prin lege şi cuantumul acesteia nu poate constitui criteriu de selectare a ofertantului de servicii de asigurare, va fi selectată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere al facilităţilor acordate suplimentar”, au anunţat reprezentanţii municipalităţii clujene. Astfel, în criteriile de adjudecare s-a stabilit un punctaj maxim de 40 de puncte pentru preţul ofertei, iar plaja de riscuri şi durata de acordare a despăgubirii va conta în cuantum de 60 de puncte. Perioada pentru care Primăria Cluj-Napoca solicită încheierea poliţei de asigurare împotriva dezastrelor naturale pentru locuinţele sale este de un an calendaristic. Cei interesaţi îşi pot depune ofertele la sediul Primăriei de pe strada Moţilor până în data de 5 septembrie, la ora 10, acestea urmând să fie deschise o oră mai târziu. Asigurarea imobilelor se va face în baza Legii 260/2008 modificată.   M.O.