monitorulcj.ro Menu
Politică

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului se votează miercuri

Se duc ultimele negocieri pentru moţiunea de cenzură prin intermediul căreia PNL, USR şi PMP vor să doboare Guvernul Dăncilă.

Documentul a fost citit luni în plen şi ar trebui votat miercuri. Ca să demită Executivul, iniţiatorii au nevoie de susţinerea UDMR-ului, a parlamentarilor conduşi de Victor Ponta şi trebuie să atragă şi aleşi de la putere.

Liberalii şi aliaţii lor au 150 de voturi şi ar mai avea nevoie de aproape 90 ca să dea jos Executivul.


Negocierile vor fi purtate până miercuri, timp în care iniţiatorii moţiunii vor încerca să îi atragă de partea lor şi pe parlamentarii minorităţilor, altele decât cea maghiară.

Toţi trag de UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, că miercuri dimineaţa va decide formaţiunea pe care o reprezintă cum va vota, dar recunoaşte că personal nu este mulţumit de toţi miniştrii din Guvernul actual.


"Mâine dimineaţă (n.r: miercuri) luăm o decizie, avem grupurile reunite şi am anunţat de ieri. Asta a fost discuţia cu Ludovic Orban, foarte civilizată, onestă, pe cifre şi câteva principii", a declarat Kelemen Hunor.

Întrebat de ce este nevoie pentru un vot împotriva actualului Cabinet, liderul UDMR a spus că orice variantă trebuie să fie una realistă, cu un program asumat, măsuri pe termen mediu şi lung.


"Niciun guvern nu este de neînlocuit", a spus Kelemen Hunor, care a recunoscut că sunt şi miniştri de care nu este mulţumit: "de exemplu, de ministrul Transporturilor şi ce spune despre construcţia de autostrăzi, de Negrescu cum gestionează faptul că anul viitor preluăm presedintia Consilului UE. Niciodată nu a existat vreun guvern, nici din care am făcut parte, de care să fiu complet mulţumit".

Liderul UDMR a mai afirmat că liderii PSD nu au avut nicio solicitare cu privire la poziţia Uniunii legat de moţiunea de cenzură de miercuri.


Tot ieri au avut loc discuţii între Kelemen Hunor şi Călin Popescu Tăriceanu, înainte de moţiunea de cenzură.

Manifestaţii şi contramanifestaţii

Senatorul PSD, Claudiu Manda, a anunţat că miercuri, când va fi votată moţiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului Dăncilă, este posibil să fie prezenţi în faţa Parlamentului susţinători ai PSD-ALDE. Şi Ludovic Orban a transmis un mesaj simpatizanţilor PNL să iasă în stradă în ziua moţiunii.


Întrebat, luni seară într-o emisiune difuzată de Antena 3, dacă sunt şanse să vină susţinătorii coaliţiei PSD-ALDE la Parlament în ziua moţiunii de cenzură, Claudiu Manda a răspuns scurt: "Da. S-ar putea să vină".

Moţiunea Opoziţiei

Opoziţia a depus, în 20 iunie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”.

Prezentarea moţiunii de cenzură a avut loc în plenul reunit de luni al Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca votul final să fie dat miercuri, începând cu ora 14:00.

Liberalii critică Exectivul pentru rata record a inflaţiei, de 5.4%, creşterea ROBOR şi tentativă de subordonare politică a magistraţilor.