Politică
Tişe, pe locul 17 în topul salariilor preşedinţilor CJ
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, se află pe locul 17 într-un top al salariilor preşedinţilor de consilii judeţene, realizat de econtext.ro.
Astfel, Tişe a câştigat anul trecut un salariu lunar de 4.067 de lei, mai mic cu circa 10,10% faţă de salariul de 4.523 de lei câştigat în 2009. Pe locul I în top se află preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, care a câştigat anul trecut un salariu lunar de 7.496 de lei. Pe ultimul loc al topului se clasează preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, Liviu Rusu, care a câştigat în 2010 un salariu lunar de 3.879 de lei. Potrivit econtext.ro, din 41 de preşedinţi, doar cinci au fost norocoşi, salariile lor fiind majorate în 2010 faţă de 2009. M.O.