monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Puşcaş: Juncker este în continuare tributar discursului triumfalist European

Fostul negociator al României cu UE, Vasile Puşcaş, a declarat, joi, că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este tributar unui discurs triumfalist, cu referire la raportul său de miercuri din plenul Parlamentului European.

"Domnul Juncker este în continuare tributar discursului triumfalist european şi nu cred că nu observă crizele care ameninţă unele zone emergente ale planetei şi care pot influenţa negativ şi evoluţia UE şi, prin aceasta, evident, pot influenţa şi evoluţia procesului de dezvoltare a României", a afirmat Vasile Puşcaş.

Fostul negociator şef a spus că discursul preşedintelui Juncker îi pune mai multe semne de întrebare.


"Ultimul discurs despre starea UE în 2018 al preşedintelui Juncker mi-a generat câteva semne de întrebare despre voinţa liderilor europeni de a trece de la utilitarismul conjunctural la strategii şi misiuni coerente privitoare la evoluţia sistemului internaţional în momentul de faţă şi în perioada care vine. Absolut de acord cu preşedintele Juncker că în UE există o problemă a leadership-ului, dar, din păcate, lucrul acesta se vede chiar şi în discursul privind starea UE 2018. Eu personal şi cred că şi majoritatea românilor vor ca UE să dăinuiască şi mai ales să se întărească. Pentru aceasta însă, leadership-ul nu înseamnă doar faptul că există nişte lideri - şi aceştia discutabili la scară europeană -, dar că există şi strategii realiste, nu doar usual thinking, şi că există capacitate de mobilizare a resurselor sociale, economice, financiare şi politice pentru a face din UE un actor internaţional competitiv. Ca cetăţean al României, aş fi aşteptat din partea preşedintelui CE o viziune referitoare la Uniunea economică şi monetară, la reforma Zonei euro şi a instituţiilor care trebuie dezvoltate pentru a face funcţională, operaţională o astfel de reformă, cu atât mai mult cu cât România aspiră să facă parte din Zona euro. Aş fi aşteptat soluţii de perspectivă în ceea ce priveşte problema migraţiei, nu promisiuni că vor fi aduse asemenea soluţii, pentru că această criză a migraţiei a generat nu doar într-o criză politică europeană, dar şi în una morală, de identitate", a mai spus Vasile Puşcaş.

Potrivit acestuia, un alt punct important trebuie să-l reprezinte şi relaţia cu SUA şi cu China.


"Absolut de acord că UE - şi România iarăşi e foarte interesată de acest subiect - trebuie să participe şi mai activ la comerţul internaţional, dar nu am văzut cum UE se va poziţiona faţă de relaţia cu SUA, faţă de China, cu atât mai mult cu cât de aceste spaţii economice depinde într-o foarte mare măsură creşterea economică a UE. Tot din perspectiva României mi s-ar fi părut foarte util ca procesul de integrare să fie propus ca proces european, nu menţinut doar pe subregiuni ale UE. Dar, fireşte, pentru aceasta ar fi trebuit să existe o viziune şi o strategie clare referitoare la Uniunea economică şi monetară şi la reforma Zonei euro. Cele enunţate interesează foarte mult perspectiva României în UE şi mai ales perspectiva politicilor economice, sociale, a macrostabilităţii şi, nu în ultimul rând, a nevoii de echilibru a balanţei comerciale a României", a menţionat Vasile Puşcaş.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susţinut, miercuri, în plenul Parlamentului European, un discurs despre starea UE.