monitorulcj.ro Menu
Politică

Liderul PSD Cluj Horia Nasra: “Cel mai spectaculos drum din Ţara Moţilor, DJ 107 T, a fost modernizat cu plugul de Consiliul Judeţean Cluj”

Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra atrage atenţia că elevii sunt afectaţi direct de starea dezastruoasă a drumului, iar pentru vârstinici şi bolnavi sosirea în timp util a ambulanţei este o necunoscută. Autorităţile stau însă cu mâinile în sân.

„Zona Măguri-Răcătău - Mărişel are un potenţial turistic extraordinar însă drumul judeţean care face legătura între cele două localităţi este mai degrabă un drum forestier, şi acela de o proastă calitate. În iunie, Alin Tişe se lăuda anunţând `lucrari de întreţinere pe drumul judetean 107T Măguri Răcătău – Maguri`, în realitate, probabil a reabilitat drumul cu plugul sau alte utilaje agricole.

Elevii sunt afectaţi direct de starea dezastruoasă a drumului, vârstinicii şi bolnavii pentru care sosirea în timp util a ambulanţei este o necunoscută. Oare lui Alin Tişe nu îi este ruşine să tot anunţe reabilitări la drumuri judeţene care arată ca acum 70-80 de ani?” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.