monitorulcj.ro Menu
Politică

Întâlnire a liderilor PSD din Ardeal, pe tema scrisorii prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea

Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat miercuri, că liderii PSD din organizaţiile judeţene din Ardeal vor avea o reuniune pentru a adopta un punct de vedere apropiat în privinţa scrisorii prin care se cere demisia liderului formaţiunii, Liviu Dragnea.

"Am citit scrisoarea şi o vom discuta în Comitetul Executiv. În prealabil, eu o să mă întâlnesc cu colegii, liderii PSD din Ardeal, pentru un punct de vedere apropiat, comun", a spus Horia Nasra, potrivit Agerpres.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Documentul este semnat de vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.