monitorulcj.ro Menu
Politică

Prezenţă dezastruoasă la vot în Cluj. Până la ora 16.00 au votat în jur de 21.000 de persoane

Biroul Electoral Central a transmis că prezenţa la vot, la nivel naţional, la ora 16.00, în cadrul referendumului pentru familie, a fost de 3,78%. La nivelul judeţului au votat 21.745 de persoane ceea ce reprezintă un procent de 3,57%.

sursa foto stirile protv.ro

La nivel naţional, din totalul de 18.278.496 de alegători înscrişi pe listele permanente, sâmbătă, până la ora 16.00, au votat 692.002, adică 3,78%.

Cea mai ridicată prezenţă la vot a fost în judeţele: Bihor (5,53%), Dâmboviţa (5,35%) şi Caraş Severin (4,82%).


Cea mai scăzută prezenţă, la ora 16.00, a fost în judeţele: Harghita (1,50%), Covasna (1,62%) şi Satu Mare (2,25%).

În Bucureşti, sâmbătă, la ora 16.00, în cadrul referendumului pentru familie, prezenţa la vot a fost de 4,42%.


Prezenţa dezastruoasă la vot este incomparabilă cu vreun referendum organizat în România după 1990. În anul 2009, la referendumul ce viza parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, prezenţa la vot, la ora 16.00, era de 33,86%.

În anul 2012, la referendumul privind demiterea preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, prezenţa la vot, la ora 17.00, a fost de 26, 85%.


Diferenţa dintre scrutinul de acum şi cele două menţionate este că cel pentru familie se va desfăşura pe parcursul a două zile.