monitorulcj.ro Menu
Politică

Danileț, eligibil pentru pensionare la 42 de ani: Statul mă plătește mai bine dacă stau acasă

La vârsta de 42 de ani, după 20 de ani în magistratură, judecătorul Cristian Danileț ar fi eligibil pentru pensionare, potrivit noilor Legi ale Justiției. O spune chiar magistratul, care afirmă că statul l-ar plăti mai bine pentru a sta acasă decât pentru a lucra. Nu toți magistrații care sunt eligibili vor depune cerere de pensionare, dar cei mai mulți vor fi tentați, este de părere Danileț.

sursa foto newsteam.ro

„Eu, anul acesta fac 20 de ani de experiență, deci aveți în fața dumneavoastră un viitor pensionar, iar statul mă va plăti mai mult să stau acasă decât să lucrez. Când am ajuns în plenitudinea pregătirii mele profesionale și în vârful carierei, statul să ușureze plecarea a peste o treime din judecătorii și procurorii țării înseamnă că lucrurile nu s-au făcut cu cap. E adevărat, nu toți care suntem pensionabili vom depune cerere de pensionare, dar majoritatea vor fi tentați”, a comentat Danileţ  potrivit digi24.ro.

Întrebat cum se explică faptul că modificările privind pensionarea magistraților se iau măsuri prin OUG, dar alte modificări controversate, cum ar fi diminuarea rolului președintelui în procesul de numire sau refuzare a procurorilor-șefi rămân neschimbate, Danileţ a răspuns:


 „OUG nu rezolvă problema de sistem, pentru că și aceste OUG trebuie aprobate și supuse dezbaterilor în cadrul Parlamentului. În realitate, așa cum a subliniat și președintele statului, ar trebui reluat procesul legiferării. Practic, o nouă lege dată de Parlament care să modifice legea care a intrat în vigoare. În acea lege nouă ar trebui să se țină cont și de părerile magistraților, și de părerile Comisiei de la Veneția și probabil de viitorul raport MCV. Sunt mari nereguli în aceste noi legi. După mine, ele reprezintă un regres cu privire la independența justiției, noile legi afectează în sens negativ mersul și eficiența justiției și ne așteptăm ca Parlamentul să reconsidere toate modificările pe care le-a făcut. Un alt lucru care mă îngrijorează este modul de numire și de revocare a procurorilor-șefi și a înalților procurori din România. În momentul de față, ministrul Justiției devine actorul principal al numirii și revocării. Practic, procurorii sunt puși sub control politic, un lucru de care ne-am îndepărtat din 2004-2005, de la reforma justiției”, mai spune Danileţ.