monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL îşi asumă proiectul de revizuire a Constituţiei

PDL îşi asumă în mod oficial proiectul de revizuire a Constituţiei promovat de preşedintele Traian Băsescu, a anunţat purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu, precizând că la nivelul Parlamentului se vor face toate demersurile pentru revigorarea activităţii comisiei speciale de modificare a legii fundamentale.

“În mod oficial, formal, PDL asumă proiectul de revizuire a Constituţiei transmis Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu. Concret, Partidul Democrat Liberal va solicita revigorarea comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, o comisie constituită pe parcursul anului trecut pentru a lucra pe marginea unui proiect de revizuire a Constituţiei elaborat de un grup politic sau de partide politice din Parlament. (...) Suntem convinşi că România are nevoie de modificarea Constituţiei”, a declarat Voinescu, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.

Potrivit lui Sever Voinescu, PDL nu urmăreşte “un joc politic” prin revigorarea comisiei de modificare a Constituţiei. “Prin urmare, vom fi concentraţi pe obţinerea a două treimi din voturile membrilor comisiei, sperând evident că asta se va traduce şi în două treimi din votul politic din fiecare din cele două Camere ale Parlamentului”, a adăugat Sever Voinescu, citat de Agerpres.