monitorulcj.ro Menu
Politică

Rus, alături de Ponta, sprijină Alianţa Vestului. “Să nu omorâm proiectul înainte să se nască”

Ioan Rus le-a transmis celor care critică Alianța Vestului să-i dea o șansă, pentru că altfel nu se va știi dacă este sau nu capabilă să facă ce a promis. Rus a fost prezent alături de Victor Ponta la conferinţa pe care acesta a susţinut-o joi la Cluj-Napoca.

“Niciodată, în afara comunităţii din Cluj, nu o să ştie cel de la Bucureşti care e calea cea mai bună pentru clujean. Să nu omorâm proiectul înainte să se nască pentru că nu o să aflăm (...) Nu o să aflăm dacă ar fi putut face ceva sau nu”, a spus Rus.

Şi Victor Ponta a declarat că susţine Alianţa Vestului. “Eu m-am exprimat public în favoarea acelor iniţiative, cum este Alianţa Vestului între cele patru oraşe. Nu contează din punctul meu de vedere că primarii sunt de la PNL sau din alt partid. Contează că eu am citit documentul, am văzut că e vorba de dezvoltare, de proiecte de dezvoltare şi modernizare pe care aş vrea să le văd şi la Târgu Jiu, la Constanţa, la Iaşi. Mi s-a părut o mare idioţenie discursul acela că cei patru primari din Cluj, Oradea, Arad şi Timişoara vor să rupă ţara. Sincer, pot să îl critic pe domnul Boc pentru activitatea sa ca prim ministru, dar nu mi-am închipuit vreodată că vrea să rupă ţara", spune Ponta.


În luna decembrie, Ioan Rus, fost ministru de interne și unul din liderii grupului de la Cluj, a declarat că sprijină Pro România, partidul lui Victor Ponta.

„Nu e în regulă ce se întâmplă în PSD. Partidul se duce de râpă. Voi pune umărul la noua formaţiune condusă de Victor Ponta. Soluţia pe care o propun Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu cred că este o soluţie bună şi eu îi voi sprijini pe ei”, spunea Rus.


Ioan Rus a deţinut portofoliul Internelor în Cabinetele Năstase şi Ponta. Ioan Rus este în PSD (PDSR) din 1994, iar în perioada 2000-2004 a fost ministru de Interne în Guvernul Năstase, din 2003 cumulând şi funcţia de vicepremier.

În decembrie 2007, Ioan Rus a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Cluj, fiind în conflict cu conducerea partidului, apoi, după o jumătate de an, Ioan Rus a renunţat şi la toate funcţiile deţinute la nivel naţional în partid, păstrându-şi doar calitatea de membru PSD şi intrând într-un con de umbră.


În aprilie 2012, Ioan Rus s-a întors în Guvern, fiind numit ministru de Interne în Cabinetul Ponta. La Congresul PSD din aprilie 2013, Ioan Rus a fost ales vicepreşedinte al partidului pe Regiunea de Nord-Vest. Ulterior, a deţinut şi portofoliul Ministerului Transporturilor.

La Cluj-Napoca a avut loc, joi, o întrunire a Biroului Politic Naţional al Pro România.