Politică
Reuniunea Consiliului European de la Sibiu, un moment important pentru UE
„Alegem să ne certăm, să alergăm ieprurii prin Feleac sau preferăm să construim România și UE”, spune fostul negociator al aderării României la UE, profesorul Vasile Pușcaș.
Fostul negociator-şef al României cu UE Vasile Puşcaş crede că ţara noastră are mai multe şanse pe care trebuie să le valorifice şi că un moment important pentru UE va fi reuniunea Consiliului de la Sibiu.
„Din punctul de vedere al României, avem şansa ori să mergem pe un brand de ţară destructurat, aşa cum am făcut în ultimii 12 ani în procesul integrării, ori să venim cu un brand de ţară pozitiv, care să funcţioneze cel puţin un deceniu, prin alimentarea prestigiului preşedinţiei. Stă în puterea noastră, a României. Depinde ce alegem; alegem să ne certăm, să alergăm iepurii prin Feleac sau prin Pădurea Făget sau preferăm să construim România şi să construim UE. (...) Avem acum şansa, avem prilejul să arătăm atât viziune, cât şi determinare, cât şi resurse într-o repoziţionare în UE. (...) România are şansa acum să demonstreze că are capacitate administrativă şi politică să gestioneze politicile europene, să dea, dacă vreţi, contur şi substanţă procesului decizional european”, a spus Vasile Puşcaş.
Potrivit profesorului Pușcaș, fost ministru și negociator al României pentru aderarea la Uniunea Europeană, un moment foarte important va fi reuniunea de la Sibiu. „La Sibiu, pe 9 mai, când informal Consiliul European se va întruni, foarte important va fi faptul că se vor discuta elemente de politici lipsă în procesul integrării, se vor discuta elementele de uniune economică şi monetară, se vor discuta chestiunile legate de siguranţa, stabilitatea financiar-monetară, se va discuta de uniunea bancară, se va discuta de uniunea bugetară. Deci, se va discuta de anumite politici care să întărească euro, dar în acelaşi timp şi UE. În ce măsură politicile noastre acum vor fi convergente cu ceea ce se va discuta despre viitorul Europei în mai, la Sibiu? (...) Important este să înţelegem că momentul extraordinar de aşteptat, Sibiu, e unul care poate să ducă la un moment dat chiar la defetism european dacă nu este bine garnisit cu iniţiative credibile şi mai ales cu proiecte funcţionale şi cât se poate de repede pentru reconstrucţia UE”, a spus Vasile Puşcaş.