monitorulcj.ro Menu
Politică

Orban, laude aduse „forței Clujului”, Boc pus pe glume despre pesediști, Kelemen supărat. „Rezoluția de la Cluj” în cadrul ședinței PNL

Autostrada Transilvania, modernizarea căilor ferate sau trenul de mare viteză. Doar câteva dintre proiectele grandioase care au fost puse pe masă la întrunirea liberalilor din nordul Transilvaniei, în cadrul căreia Ludovic Orban a ținut morțiș să trimită săgeți spre UDMR, iar primarul Emil Boc a descrețit frunțile celor prezenți cu un banc despre „comuniști și urmașii lor – pesediștii”.

Zeci de liberali din organizațiile PNL din regiunea nord-vest și-au dat întâlnire, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în cadrul unei ședințe programate în pragul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Momentul oportun pentru peneliști să mai înfigă o suliță în coasta guvernării PSD-ALDE și să arate cu degetul spre incompetența Guvernului social-democrat.

2,7 milioane de cetățeni din regiune, Quo Vadis?

Delegații organizaților județene PNL au semnat o rezoluție prin care solicită, printre altele, construcția Spitalului Regional de Urgență, dar şi susţinerea proiectului Centurii Metropolitane Cluj. Și-au iscălit semnăturile președinții județeni Daniel Buda (Cluj), Ilie Bolojan (Bihor), Ioan Turc (Bistrița-Năsăud), Ionel Bogdan (Maramureș), Adrian Albu (Satu-Mare) și Lucian Bode (Sălaj).


Prin prezenta rezoluţie, organizaţiile PNL din regiunea de nord-vest solicită Guvernului PSD-ALDE să nu îşi mai bată joc de cei 2,7 milioane de cetăţeni din această regiune şi să prioritizeze şi să bugeteze, în regim de urgenţă, obiective precum...”, se arată în rezoluția adoptată ulterior, iar lista planurilor este lungă...:

Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj, finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză în regiunea de nord-vest, susținerea proiectului Centurii Metropolitane Cluj, finalizarea tuturor tronsoanelor de centură și a drumurilor TransRegio din regiunea de nord-vest, realizarea Autostrăzii Nordului Suceava–Bistrița–Cluj–Maramureș–Satu Mare, realizarea autostrăzii Via Carpathia, secțiunea care traversează Satu-Mare – Bihor, electrificarea și modernizarea căii ferate Cluj-Napoca–Oradea–Episcopia Bihor, modernizarea căii ferate Satu Mare–Baia Mare–Cluj, modernizarea căii ferate Bistrița–Cluj, extinderea și modernizarea aeroporturilor din regiunea de nord-vest, respectiv construirea de domenii schiabile în regiunea de nord-vest. 12 puncte care sună foarte frumos pe hârtie, dar se prea poate să nu le vedem concretizate. Cel puțin nu în următoarele decenii.


Boc, pus pe șotii

De la întrunirea liberalilor nu a lipsit nici primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Acesta a ținut să precizeze că „i-au lipsit astfel de evenimente”, mulțumind lui Daniel Buda pentru „momentul istoric al PNL”. Apropo, Ludovic Orban i-a garantat eurodeputatului Buda un loc „cât se poate de bun” pe listele alegerilor europarlamentare, ca „o recunoaștere pentru forța Clujului”. După semnatarii rezoluției, Boc i-a înțepat și el pe social-democrați, cum altfel decât cu o glumiță ardelenească:

Cică merge un jurnalist într-un vârf de munte să facă un sondaj de opinie. Îl întâlnește pe badea Ion, îi zice bade Ioane, dumneata cu cine votezi? Păi mă, dragul meu, eu votez cu comuniștii și cu urmașii lor, pesediștii. Păi de ce, mă? Păi o venit CDR-ul și PNȚCD-ul, o zis că ne fac moară. Vezi dumneata moară pe-aicia? Apoi o venit PDL-ul cu Boc și o zis că ne fac pod, l-o început dar nu l-o gătat. O venit pesediștii, urmașii comuniștilor și-o zis că ne iau tot. No, ăia da oameni, s-o ținut de cuvânt, ne-o luat tot!” Dragii mei, în alte timpuri, în alte vremuri, cam asta ne face, din păcate, PSD-ul. Ne-a luat șansa de a trăi demn ca națiune în Uniunea Europeană!”, i-a distrat edilul pe invitați.


Orban trage la poartă, Kelemen respinge

Liderul PNL a ținut să tragă de urechi reprezentanții UDMR, imputându-le faptul că, deși fac parte din aceeași formațiune europeană, Partidul Popular European (PPE), maghiarii au deviat de la strategia conformă cu familia politică pe care o reprezintă. Ludovic Orban i-a rugat pe aceștia să „nu mai gireze un Guvern care face un rău imens României”.

„Până astăzi UDMR a votat foarte multe proiecte de legi iniţiate de Guvern şi a votat împotrivă aproape toate moţiunile - simple, moţiunile de cenzură - şi alte amendamente susţinute de PNL”, a susținut Orban, care a mărturisit că nu a primit invitație la Congresul UDMR, care va avea loc între 22-23 februarie, la Cluj-Napoca. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, susține că a trimis chiar două invitații și o va trimite și pe a treia dacă este cazul, invitațiile sosind deja pe adresele tuturor celorlalți lideri de partid, conform tradiției UDMR înaintea congreselor formațiunii.


„Aşa cum nu dau sfaturi, nu primesc nici lecţii de la nimeni, nici de la Ludovic Orban, nici despre valorile PPE, nici despre ce ar trebui să facem noi. [...] Îi amintesc o vorbă veche, din înţelepciunea poporului: trebuie să laşi loc de bună ziua. Şi pentru ziua de mâine şi pentru cea de poimâine, în politică şi în viaţă”, a replicat Kelemen Hunor.

Listele pentru euroalegeri, „în aer”

Orban susține că lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare va fi stabilită în jurul datei de 15 februarie, iar până atunci „nu pot exista nemulţumiri cu privire la această listă”. Liderul liberal a precizat că lista cu candidaţii la euroalegeri, una cu „reprezentare echilibrată”, va fi votată de preşedinţii de filiale, în baza mandatului pe care îl vor primi de la filiale şi a prevederilor statutare.


Biroul Politic Judeţean (BPJ) al PNL Timiş a cerut, vineri seara, conducerii PNL, „cu respect”, democratizarea deciziei asupra listei de candidaţi la europarlamentare, susţinând că „nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sunt dificultăţi în acest sens”. Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, este unul dintre cei 49 de candidaţi.