monitorulcj.ro Menu
Politică

Alin Tișe, atac la Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: "Este habarnistă"

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, este "habarnistă", referindu-se la o declaraţie a acesteia, potrivit căreia, studiul de fezabilitate pentru spitalul regional de urgenţă Iaşi este mai avansat decât al Clujului.

"Nu vreau să polemizez cu doamna ministru al Sănătăţii, care constat că este habarnistă. Cum poţi să spui că la Cluj nu este început spitalul pentru că nu este gata studiul de fezabilitate, câtă vreme Ministerul Sănătăţii realizează aceste studii pentru cele trei spitale din Cluj, Iaşi şi Craiova? În luna iulie 2018, ministrul afirma că studiul de fezabilitate pentru spitalul de la Cluj era cel mai avansat, iar între timp a trecut Iaşiul pe primul loc. Ceva s-a întâmplat pe traseu. Noi am predat terenul la Ministerul Sănătăţii. În afară de a demola, de a aproba PUZ-uri şi avize, nu mai avem nicio competenţă în construirea spitalului. Cine spune că noi, Consiliul Judeţean Cluj, nu facem nimic pentru spital, spune prostii. Mă întreb cum am rămas în urma Iaşiului dacă în iulie eram pe primul loc? Nu are nicio logică, în condiţiile în care studiul de fezabilitate e făcut de minister", a spus Alin Tişe.

El a mai spus că se trage de timp cu construirea spitalelor regionale pentru că nu sunt bani.


"Ministrul Sănătăţii a fost numită politic, vorbeşte în numele PSD. În acest exerciţiu financiar, neavând bani pentru cofinanţarea construirii spitalelor, au decis că vor prinde doar studiile, nu şi construirea, care va rămâne pentru exerciţiul financiar viitor. Nu sunt acum bani şi trag de timp pentru a face doar studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice, iar din exerciţiul financiar 2021-2027 vor trage bani mai mulţi pentru construirea spitalelor, astfel încât cofinanţarea Guvernului să fie mai mică. Aceasta este şmecheria pe care PSD o ascunde, spunând baliverme şi minciuni, că judeţele nu îşi fac treaba", a adăugat preşedintele CJ Cluj.

Alin Tişe a anunţat, miercuri, că instituţia pe care o conduce a finalizat demolarea clădirilor de pe terenul viitorului Spital Regional de Urgenţă.


"Consiliul Judeţean Cluj a finalizat lucrările de demolare ale clădirilor de pe terenul în suprafaţă de 14,4 hectare pe care l-a predat Ministerului Sănătăţii în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Solicităm Guvernului să demareze în regim de urgenţă realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj şi să înceapă lucrările de construcţie. Constatăm cu regret că Guvernul nu a finalizat încă Studiul de Fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj", se arată într-un comunicat transmis miercuri de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, în exerciţiul financiar 2014-2020 "nu este prevăzută nicio finanţare pentru acest obiectiv de maxim interes pentru întreaga Regiune de Nord-Vest a ţării".


Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că proiectul spitalului regional de aici este cel mai avansat dintre toate cele trei.

"SRU Iaşi este cel mai înaintat. Studiul de fezabilitate este terminat, impactul de mediu este finalizat. A avut loc şi predarea oficială. Urmează depunerea cererii de finanţare, evaluarea de către Comisia Europeană. Concomitent cu Iaşi vor fi depuse şi cererile de finanţare pentru Cluj şi Craiova", a spus Sorina Pintea.


Pe 21 noiembrie, CJ Cluj a solicitat să preia construirea Spitalului Regional de Urgenţă, sens în care preşedintele forului, Alin Tişe, a transmis o adresă Comisiei Europene.