Politică
PSD Cluj acuză: „Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca îşi schimbă numele în Sala Ludovic Orban?”
Zilele trecute, în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, sala unde se organizează în fiecare lună dezbateri în consiliul local, a avut loc primirea noilor membri în cadrul PNL Cluj.
Organizarea în această sală i-a iritat pe membrii partidului de opoziție care acuză liberalii că au folosit sala în scop politic.
„În pragul alegerilor europarlamentare, deşi se recomandă ca sunt mari pro-europeni, liberali sau creştini-democraţi, liderii PNL Cluj se comportă mai degrabă precum într-o ţară bananieră, folosind Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca în scop politic”, spun oficialii PSD Cluj într-un comunicat.
„Dacă zilele trecute, roll-upurile şi bannerele cu PNL şi PPE au împânzit sala unde îşi desfăşoara activitatea consilierii locali, este foarte posibil ca la proxima reuniune de partid, să completeze cu tabloul Preşedintelui Ludovic Orban, poate chiar lângă stema ţării”, mai spun reprezentanții PSD Cluj.
Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, afirmă că Sala de Sticlă ar trebui să rămână un loc al dialogurilor, nu una politică.
„Nu cred că Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca trebuie să fie un loc al comicăriilor politice, ci un spaţiu al dialogului. În loc să dezbată problemele de partid în Sala de Sticlă, mai bine stăteau cinci ore cu locuitorii din zonă de est a Clujului şi dezbăteau despre locaţia aquaparkului sau proiectul SOS Parcul Est”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.