Politică
Dan Barna, la Cluj: La nivel european suntem preocupaţi de o grupare de partide pro-europene noi
Vezi ce declaraţii a făcut astăzi politicianul la Cluj-Napoca.
Co-preşedintele Alianţei 2020 USR-PLUS, Dan Barna, a declarat, sâmbătă, că formaţiunea sa este interesată de constituirea unei grupări de partide pro-europene noi la nivel european.
"Alianţa USR-PLUS propune un aer proaspăt în politică, un aer proaspăt asumat, cu oameni noi, cu carieră şi competenţă. La nivel european suntem preocupaţi de o grupare care pare că se va defini după rezultatul europarlamentarelor, o grupare de partide pro-europene noi. La acest moment nu este luată o decizie, pentru că depinde de rezultatele alegerilor. Avem mai degrabă în vedere o grupare nouă europeană, care să îşi dorească mai multă Europă şi o dezvoltare integrată a Europei", a spus Dan Barna într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca.
Dacian Cioloş a spus, la rândul său, că USR şi PLUS poartă discuţii cu partide din Parlamentul European de centru şi centru dreapta.
"Un rol central în acest proces îl va juca desemnarea viitorului preşedinte al CE, care va avea nevoie de susţinerea mai multor grupuri politice din PE şi va trebui să vină cu o platformă politică pentru a avea o majoritate pro-europeană. Urmărim cu atenţie modul cum se vor construi negocierile, pentru că intenţionăm ca Alianţa 2020 să fie un jucător în acest proces. Când spunem că avem obiective pe care vrem să le susţinem în PE în interesul României, acestea sunt gândite deja din această perspectivă. În momentul în care vom negocia aderarea noastră la o familie politică sau alta, vom vedea în ce măsură obiectivele noastre politice pentru România şi interesele României pot fi susţinute cel mai bine acolo", a menţionat Dacian Cioloş.