monitorulcj.ro Menu
Politică

Comunicare virtuală între cetăţeni şi primărie

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a anunţat că până anul viitor va fi implementat un sistem informatic integrat de tipul e-administraţie prin care clujenii vor putea relaţiona mai uşor cu primăria, fără să mai fie nevoiţi să stea la cozi.

Prin intermediul sistemului informatic, clujenii vor putea, de exemplu, să vadă ce parcări sunt libere, vor putea fi obţinute permisele de liberă trecere pentru transportul greu, în cazul afişajului cultural vor fi prezentate locurile şi perioadele în care sunt libere, vor putea fi completate on-line dosare de locuinţe, urbanism, vor fi prezentate lucrările care se execută în oraş şi programul lor. ''Este vorba despre o uşurinţă în comunicare şi în relaţia primărie-cetăţean. Primăria va beneficia de un sistem informatic pentru toţi cei interesaţi să ţină contactul şi să-şi rezolve problemele cu primăria pe cale informatică. (...) Dacă îţi lipseşte o documentaţie, nu mai vii la inspector să-ţi iei dosarul şi să-l depui din nou, pierzând acel număr de ordine, ci îţi urmăreşti propriul dosar prin intermediul reţelei, vezi că îţi lipseşte un anumit document, poţi să vii a doua zi şi să-ţi completezi dosarul, fără a-l mai retrage din primărie'', a explicat Sorin Apostu. El a declarat că banii sunt din fonduri europene în proporţie de 98%, iar licitaţia a fost câştigată de asocierea SC Net Brinel SA, SC CP Consultant SRL şi Software Development and Consulting SRL contra sumei de 5,5 milioane de lei.