monitorulcj.ro Menu
Politică

Biro Rozalia: Mizez pe femeile din comunitatea maghiară pentru mobilizarea familiilor la vot

Preşedintele organizaţiei de femei a UDMR, Biro Rozalia, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că mizează pe rolul femeilor din comunitatea maghiară pentru mobilizarea familiilor lor la votul pentru europarlamentare, cu atât mai mult cu cât pe un loc considerat eligibil se află o femeie.

"Având în vedere faptul că în momentul de faţă pe lista candidaţilor UDMR pentru europarlamentare avem aproape 40% femei, consider că acesta este un semnal pentru familiile din comunitatea maghiară, în sensul că prezenţa femeilor este necesară, atât la nivel local, cât şi la nivel european. Datorită faptului că se simte în Europa necesitatea de a ne îndrepta atenţia către cetăţean, implicit către familie, implicit către comunităţile locale, considerăm şi atragem atenţia familiilor că este necesar ca această comunitate maghiară din România să fie reprezentată şi de o femeie în Parlamentul European. Având în vedere faptul că pe locul 3 avem o candidată, a cărei activitate profesională este un exemplu demn de urmat pentru noi toţi (...), credem că rolul femeilor din comunitatea maghiară pentru a asigura o prezenţă activă în campanie şi în alegerile europarlamentare este foarte bine venit şi necesar", a spus Biro Rozalia în conferinţa de presă susţinută alături de candidatul UDMR de pe poziţia a treia, Hegedus Csilla.

Biro Rozalia a mai spus că prioritar pentru UE este întărirea rolului pe care îl poate juca la nivel mondial în domeniile economic şi politic.


Potrivit acesteia, de importanţă majoră este şi reformarea UE, concentrarea atenţiei pe cetăţean şi pe comunităţile locale, comunităţi în care femeia şi-a asumat tot mai mult un rol de coeziune.

Etichete: Hegedus Csilla UDMR