monitorulcj.ro Menu
Politică

Mate Andras Levente şi-a angajat illegal soţia

Deputatul UDMR András-Levente Mate este acuzat că şi-ar fi angajat ilegal soţia, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în Biroul Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a cinci deputaţi: Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria Drăghici (PSD), Mihai Radan (minorităţi), Stelică Iacob Strugaru (PDL) şi András Levente Mate (UDMR), pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce aceştia şi-ar fi angajat ilegal rude apropiate la birourile parlamentare din teritoriu.

Inspectorii de integritate au calculat că beneficiul patrimonial total, obţinut de rudele celor cinci deputaţi în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictul de interese, este de 196.332 lei (aproximativ 46.745 euro). Pe lângă sesizarea Parchetului General, ANI a iniţiat demersuri în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective.