monitorulcj.ro Menu
Politică

Oprescu: Candidez independent, sprijinit de USL

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ieri că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea Bucureştiului în calitate de independent, sprijinit de Uniunea Social Liberală.

El le-a mulţumit co-preşedinţilor USL Crin Antonescu şi Victor Ponta pentru “prietenia” lor şi pentru încrederea acordată. “Da, am să depun candidatura la alegerile viitoare, aşa cum spune domnul preşedinte Ponta, în calitate de independent sprijinit de USL şi sprijinit de toţi bucureştenii pentru că sunt convins că bucureştenii vor analiza în clipele acelea foarte bine ceea ce s-a făcut şi se face pentru Bucureşti”, a afirmat Oprescu. Potrivit acestuia, sprijinul USL “vine ca o paltformă care poate să îndepărteze din ce în ce mai mult hotărârea politică, de cele mai multe ori aberantă, din administraţie”. “Dacă nu recunoaştem lucrul acesta, dacă nu milităm pentru o hotărâre politică echilibrată, care să asigure dezvoltarea oraşului, atunci nu o să facem altceva decât să batem apa în piuă şi nu doresc să se întâmple aşa ceva. Da, voi fi alături de cei care vor reprezenta candidaţii USL pentru a avea un Consiliu General care să gândească drept ce le trebuie bucureştenilor”, a mai spus primarul general. El a adăugat că parteneriatul cu USL este unul “moral” şi că la obiectivele principale pentru un nou mandat se vor alătura şi o serie de propuneri ale PSD şi PNL, menite “să completeze parteneriatul”, informează Agerpres.