monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce prevede noul PUG?

Forma finală a Planului Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca a fost prezentată public. Urmează ultimele retuşuri.

Noul Plan Urbanistic General (PUG) al Clujului a fost ieri dezbătut intens într-o şedinţă specială a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU).

Cu toate acestea, forma finală a noului regulament de urbanism al Clujului nu a fost încă aprobată de către CTATU, urmând ca membrii comisiei să mai facă o serie de rapoarte şi recomandări.

Ultimele detalii

Reprezentanţii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca – Planwerk – Bogart, echipa care a realizat noul PUG, au prezentat principalele schimbări pe care le aduce regulamentul de urbanism şi au răspuns la întrebări despre extinderea spaţiilor verzi, despre regulamentul pentru parcări ori despre felul în care se va construi de acum înainte în Cluj.

“PUG-ul e acum în situaţia în care, în urma dezbaterilor, a observaţiilor Primăriei, a organelor de avizare şi a numeroaselor solicitări ale cetăţenilor, a ajuns la o formă finală. În această perioadă s-au operat numeroase modificări mărunte şi punctuale, care nu schimbă cu nimic conceptual general, regulile şi maniera de abordare a lucrurilor. Chiar s-au rezolvat teme importante de corelare, cum este cea cu planul pentru aeroport”, a explicat, la începutul discuţiilor, şeful de proiect al PUG, arhitectul Adrian Borda.

Regulament pentru parcări

Primarul Clujului, Sorin Apostu, a cerut echipei care s-a ocupat de PUG să dea detalii despre cum a fost rezolvată problema parcărilor, dar şi despre cum se va construi de acum înainte în zonele de case.

“Pentru fiecare tip de activitate, a fost prevăzută o anexă cu normele privind locurile de parcare. În centrul istoric, condiţiile nu permit foarte multe locuri de parcare. De aceea, în această zonă, calculul pentru locurile de parcare va fi diminuat la 50%”, a spus Borda.

Primarul Sorin Apostu l-a completat, menţionând că există şi situaţii unde nu se vor cere locuri de parcare. “În cazul în care lucrările care se fac nu presupun creşterea suprafeţei construite, nu se va cere amenajarea vreunui nou loc de parcare”, a subliniat Apostu.

Adio, blocuri între case!

În ceea ce priveşte noile reguli de construire, în cartierele tradiţionale de case numărul locuinţelor colective premise va scădea de la trei la două.

Proiectanţii PUG-ului au identificat şi câteva noi zone rezidenţiale unde se vor putea ridica locuinţe colective.

Arhitectul Adrian Borda a explicat că spaţiile libere din actualele cartiere rezidenţiale nu vor mai fi folosite pentru amenajarea de locuinţe, ci vor fi reorientate către partea de servicii şi spaţii de birouri. “Pentru locuinţele colective, considerăm că zona cea mai potrivită este în continuarea cartierului Gheorgheni spre vest sau în culoarul spre nord deasupra cartierului Someşeni”, a informat şeful de proiect al PUG.

Parc nou în Hoia?

Echipa care a elaborat PUG-ul a căutat şi noi alternative pentru amenajarea unor parcuri de dimensiuni mari în oraş. O variantă ar fi crearea unui parc în Hoia, în zona Muzeului Etnografic.

“Mediul urban are foarte mult de suferit din cauza poluării. De aceea, am gândit o mai puternică integrare a Someşului în peisajul urban, dar şi o dezvoltare a spaţiilor verzi. Am propus dezvoltarea unui parc foarte mare, care să includă Muzeul Etnografic. Pe lângă parc, ar trebui să existe şi alte spaţii precum terenuri de sport, spaţii de călărie şi activităţi de divertisment”, a menţionat Adrian Borda.