monitorulcj.ro Menu
Politică

Criza din coaliţia de guvernare. Liderul PSD Cluj: Alianţa cu ALDE trebuie să continue

Alianţa cu ALDE trebuie să continue, spune preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra. O alianţă e ca o familie, mai intervin discuţii, dar în final contează măsurile, adaugă acesta.

Horia Nasra a declarat, marţi, că în contextul alegerilor prezidenţialelor, o coaliţie de stânga poate învinge candidatul dreptei.

„Nici ALDE nici noi nu trebuie să facem greşeala din 2014, când a fost destructurată Uniunea Social Liberală! În 2016 am plecat la drum cu cei din ALDE şi consider că formula actuală trebuie păstrată, ba chiar în contextul prezidenţialelor o coaliţie de stânga poate învinge candidatul dreptei. La nivel central, liderii PSD vor avea oricâte discuţii sunt necesare cu partenerii de la ALDE pentru continuarea colaborării. Ca într-o familie, în viaţa de zi cu zi mai intervin discuţii, însă, la final, doar măsurile bune pentru oameni trebuie să conteze”, a spus Nasra.


Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că Guvernul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-un Executiv "impotent". Liderul ALDE a avut, totodată, discuţii cu Pro România pentru a forma o alianţă.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri.


Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să îşi asume responsabilitatea guvernării şi să înţeleagă că un partid nu poate să fie şi la putere şi în Opoziţie.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formaţiuni politice.


Secretarul general PSD, Mihai Fifor, a anunţat că luni a avut loc o nouă şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE, catalogând discuţia drept una "productivă" şi precizând că relaţiile din interiorul alianţei sunt stabile şi funcţionale. Acesta nu a făcut însă nicio trimitere la absenţa Vioricăi Dăncilă de la şedinţă.