monitorulcj.ro Menu
Politică

D. Buda o trage de mânecă pe Dăncilă și cere consultări privind viitorii comisari europeni: „Trebuie să reprezinte România, nu PSD-ALDE!”

Europarlamentarul clujean Daniel Buda îi solicită prim-ministrului Viorica Dăncilă să „iasă din logica de partid”, să renunțe la propunerile Rovana Plumb și Dan Nica pentru un post de comisar european, dar și să organizeze consultări cu partidele politice parlamentare.

D. Buda o trage de mânecă pe Dăncilă și cere consultări privind viitorii comisari europeni: „Trebuie să reprezinte România, nu PSD-ALDE!”

„Am o solicitare publică către doamna prim-ministru de a trata cu mare responsabilitate numirea comisarului european din partea României. Îi atrag atenția că această nominalizare nu trebuie să reprezinte PSD-ALDE, ci România în următorii cinci ani. Îi cer să retragă cele două nominalizări vehiculate în spațiul public și să procedeze de îndată la pregătirea unor candidați serioși pentru acest post”, a declarat Daniel Buda, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o, luni, la Cluj-Napoca.

De asemenea, europarlamentarul PNL i-a cerut Vioricăi Dăncilă „să procedeze de îndată” la consultarea președintelui Klaus Iohannis înainte de a face o nominalizare pertinentă. Buda susține că Rovana Plumb este „simbolul eșecului absorbției fondurilor europene”, în timp ce problemele de integritate întâmpinate în trecut de Dan Nica îl descalifică din start pe acesta în cursa pentru postul de comisar european. De altfel, eurodeputatul este de părere că cei doi nu vor ajunge nici măcar să fie audiați de comisiile de specialitate.


„Îi atrag atenția (n.red. premierului) că o nominalizare din partea României care nu întâlnește condițiile necesare poate fi respinsă prin cele două filtre. Mai întâi, aprecierea pe care o face președinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Layen, apoi audierile care vor avea loc în cadrul comisiilor de specialitate. Nu vrem să fim puși în situația neplăcută să fim nevoiți să votăm împotriva României!”, a punctat Daniel Buda.

Buda vrea agricultura, dar nu e de lepădat nici transportul

Europarlamentarul clujean susține că propunerile trebuie făcute din afara sferei politice, să fie aleși oameni competenți, care au demonstrat că pot gestiona domeniile importante. Cu toate că a cerut „o ofertă imbatabilă” pentru a garanta faptul că România va primi un portofoliu important, Buda nu a oferit exemple concrete. Totuși, o eventuală candidatură a lui Sigfried Mureșan este văzută cu ochi buni de acesta: „are competențe profesionale în domeniul finanțelor, în materie de bugete”.


Personal, Daniel Buda și-ar dori ca România să obțină un portofoliu la agricultură, însă crede că există șanse reale pentru un post de comisar european și la transporturi. În condițiile în care Franța, care acordă multă importanță politicii de mediu, și-a depus serios candidatura pentru un portofoliu la mediu, șansele României sunt infime, admite Buda, care a subliniat și faptul că orice propunere care vine strict din politic „va dăuna șanselor României să obțină un portofoliu important”.

Daniel Buda a comentat succint și nominalizarea judecătorului Dana Gîrbovan pentru funcția de ministru al Justiției. „Singura opțiune viabilă este plecarea acestui Guvern. Îmi doresc să avem un Guvern responsabil, care să înțeleagă democrația, dar acest Guvern nu are nicio urmă de credibilitate pe plan extern!”, a precizat europarlamentarul clujean.