monitorulcj.ro Menu
Politică

Avem un nou Guvern! Ludovic Orban, noul premier al României cu 240 de voturi „pentru”

Plenul reunit al Parlamentului s-a întrunit, luni, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Ludovic Orban.

Avem un nou Guvern! Ludovic Orban, noul premier al României cu 240 de voturi „pentru”

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, prin vot secret, cu bile, au acordat votul de încrede Guvernului Orban și programului de guvernare cu 240 de voturi „pentru”. „Vă mulțumesc și aveți încredere în noi!”, a declarat, succint, Ludovic Orban, după anunțarea rezultatului.

Conform programului, premierul desemnat Ludovic Orban a prezentat programul de guvernare şi lista Guvernului. Au avut loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului. Acesta a început cu puțin timp înainte de ora 16:00 și s-a încheiat la ora 16:50.


Pentru ca Guvernul să fie învestit era nevoie de prezenţa a cel puţin 233 de parlamentari la şedinţă şi de întrunirea a minimum 233 de voturi favorabile. De asemenea, avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi a fost consultativ.

Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu, care a anunţat că la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa la vot 235 de parlamentari din totalul de 465. Ulterior, deputatul PNL Florin Roman a anunțat că sunt 241 de parlamentari prezenți în sală.