monitorulcj.ro Menu
Politică

Şerban Rădulescu nu are încredere în Uniunea Social Liberală

Senatorul democrat-liberal, Şerban Rădulescu consideră că Uniunea Social Liberală (USL) are ca principale obiective “demolarea puterii” şi împărţirea funcţiilor la toate nivelurile. Senatorul crede că românii ar putea să îşi pună anumite întrebări doar urmărind evoluţia relaţiilor dintre partidele USL. Astfel, potrivit lui Rădulescu, Partidul Conservator se desprinde “nonşalant” de PSD, care l-a propulsat în Parlament şi “se agaţă sau e agăţat” de Partidul National Liberal, cu care leagă o prietenie “bazată pe interes”, formând Alianţa de Centru Dreapta. Potrivit lui Rădulescu, nu există un proiect viabil, alternativ la cel propus de guvernul actual. “O lectură chiar superficială a protocolului USL arată că aproape în totalitate acesta se referă la modul în care vor fi împartite funcţiile pe plan local şi la centru”. Şerban Rădulescu mai crede că forţa electorală a acestei alianţe nu trebuie subestimată. “Cântecul de sirenă a produs aproape întotdeauna foarte multe victime”, a declarat Rădulescu.