monitorulcj.ro Menu
Politică

Alianța Vestului, după un an de existență: „Zero fonduri europene atrase, zero realizări!”

În urmă cu un an, în data de 8 decembrie 2018, primarii din Arad (Gheorghe Falcă), Timișoara (Nicolae Robu), Oradea (Ilie Bolojan) și Cluj-Napoca (Emil Boc) anunțau nașterea Alianței Vestului (AVE).

Alianța Vestului, după un an de existență: „Zero fonduri europene atrase, zero realizări!”

Edilul Emil Boc declara că Alianța Vestului nu are niciun fel de legătură cu vreun proiect de separatism teritorial şi nu doreşte să pună sub semnul întrebării statul naţional unitar român. Practic, AVE s-a născut cu scopul de a dezvolta în comun o serie de proiecte importante ce ţin de infrastructura celor patru mari oraşe – un parteneriat prin care se dorește atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

„Zero fonduri europene atrase, zero realizări, zero demersuri și kilometri din autostrada promisă, care urma să conecteze cele patru orașe, Timişoara – Arad – Cluj-Napoca – Oradea. Practic, clujenii au plătit 160.000 de mii de euro într-un an pentru un simplu exercițiu de PR electoral”, acuză, după un an de Alianța Vestului, deputatul PSD de Cluj Horia Nasra.


„De două luni, cei patru edili au la dispoziție și suportul Guvernului PNL, însă nici în această perioadă, nu am văzut vreo măsură concretă pentru dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional, pentru urgentarea realizării trenului de mare viteză între cele patru orașe”, se mai arată într-un comunicat remis de parlamentarul clujean.

Vă reamintim că, la mijlocul lunii noiembrie, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat că așteaptă de la noul Guvern să înceapă lucrările pentru electrificarea liniei Cluj-Napoca – Episcopia Bihor. Acesta i-a transmis premierului Ludovic Orban că Alianța Vestului „nu are efecte reale dacă nu există o conectare reală”, solicitând nu neapărat trenuri de mare viteză, ci trenuri „cu viteză normală”, adecvate secolului XXI.


„Vrem fonduri europene atrase domnilor primari, nu promisiuni nerespectate și conferințe de presă electorale. A trecut un an și nu ați realizat nimic, în condițiile în care teoretic proiectul alianței este generos. Revigorați alianța sau asumați-vă eșecul!”, a conchis Horia Nasra.

CITEȘTE ȘI: Alianţa Vestului îl costă pe fiecare clujean 0,50 euro/an. „La ce folosesc aceşti bani publici?”