monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc: Dacă România era condusă de sindicate, era demult în colaps economic

Premierul Emil Boc a declarat că, dacă sindicatele ar fi condus România, ţara ar fi fost ”demult în colaps economic”.

Întrebat dacă în cazul în care sindicaliştii de la CNSLR Frăţia vor picheta congresul de alegere a conducerii Comisiei naţionale a PDL şi şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, îi va invita pe liderii sindicatului la discuţii, Boc a spus că va purta discuţii cu aceştia. ”Dacă România era condusă de sindicate, atunci era demult în colaps economic şi acest lucru se poate vedea raportându-ne la ce se întâmplă în Europa. Sindicatele sunt parte a acestei ţări, la fel ca toţi românii şi ei au aceleaşi responsabilităţi să mergem înainte”, a spus Emil Boc, citat de Mediafax.