Politică
Contestaţia pentru centrul de deşeuri se judecă în 26 octombrie
Primul termen de judecată în dosarul privind centrul de management de deşeuri al Clujului a fost stabilit pentru data de 26 octombrie.
„Am depus contestaţie la Curtea de Apel şi aşteptăm să se judece cât mai repede. Avem doar două variante. Prima este cea în care instanţa ne dă dreptate şi atunci trecem la semnarea contractului. Mai este varianta în care instanţa spune că noi am greşit şi atunci va trebui să reanalizăm toate ofertele. CNSC invocă faptul că există anumite documente care, în opinia contestatarilor, sunt false. Noi am cerut toate contractele în original, aşa cum ne-a cerut CNSC-ul”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe (foto).
Licitaţia pentru construirea centrului de deşeuri a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, câştigătoare fiind declarată asocierea dintre Hidrocontrucţia SA, SC Iridex Group Construcţii SRL şi SC Agip Proiect SRL, care a avut cea mai mică ofertă financiară la licitaţie, de 103 milioane de lei.
Până în prezent, proiectul nu a putut fi pus în aplicare, fiind blocat constant de contestaţii. Practic, firmele aflate pe locul al doilea (Confort SA, Atzwanger SPA, Ladurner Impianti SRL şi Vel Service SA) s-au încăpăţânat să conteste fiecare decizie a comisiei de licitaţie a Consiliului Judeţean, iar CNSC le-a dat câştig de cauză de fiecare dată. M.O.