monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda, reacție dură după decizia CCR: „Curtea și-a depășit în mod clar atribuțiile!”

Europarlamentarul PNL Daniel Buda a precizat că „CCR a devenit a treia cameră legiuitoare, ceea ce este inadmisibil”.

Daniel Buda, reacție dură după decizia CCR: „Și-a depășit în mod clar atribuțiile!”

Referitor la decizia privind conflictul juridic de natură constituțională dintre Președinte și Parlament, eurodeputatul clujean susține că decizia adaugă, în mod nepermis, „peste litera și spiritul Constituției”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook.

„Este pentru prima dată în istoria României când atribuțiile constituționale ale președintelui sunt atât de grav încălcate de către cei care ar trebui să fie garanți ai mecanismelor și ai statului de drept. Niciun articol, literă sau virgulă nu poate interzice președintelui României să își exercite atribuțiile constituționale. Este inadmisibil ca într-un stat din Uniunea Europeană, o instituție a țării să interfereze cu voința poporului român”, a punctat Buda.


„Decizia CCR nu face altceva decât să amâne asigurarea unei stabilități care să înlăture derapajele guvernării PSD în domenii precum absorbția fondurilor europene, infrastructura, educația, sănătatea, mediul, care au fost abandonate de Guvernarea socialistă. Vădește fie rea-voință, fie prostie și lipsă de profesionalism, ceea ce l-ar face repetent în materie Constituțională chiar și pe un student din anul 1. Domnilor judecători, coagularea unei majorități se poate verifica doar cu ocazia votului, așa spune abecedarul democrației”, a mai precizat europarlamentarul.