Politică
Boc: PDL a extirpat “tumoarea” PSD şi PNL prescriu morfină
Premierul Emil Boc a făcut sâmbătă, la Convenţia Organizaţiei de Femei a PDL, o comparaţie între măsurile luate de Guvern şi operaţia pe care un medic o face pentru extirparea unei tumori.
„Nu sunt medic. Dar dacă cineva are o tumoare, ce soluţii ai? Să aplici ceea ce ne recomandă Ponta şi Antonescu, morfină în fiecare zi până când tumoarea devine inoperabilă şi omul moare sau să intervii printr-o decizie mai rece, să faci o operaţie cu bisturiul să scoţi acea tumoare? Noi am extirpat o bună parte din tumoarea din sistemul românesc de salarizare, administraţie, pensii, educaţie, justiţie şi am făcut această reformă “, a spus Boc, citat de Mediafax.
Premierul a adăugat că situaţia „nu este roz”, dar că, dacă România nu face paşi înapoi, drumul va fi bun pentru ţară.
Şeful Executivului a mai subliniat că liberalii „sunt pe nicăieri”, fiind „înghiţiţi de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Victor Ponta şi s-au dizolvat ideologic în stânga”, iar Antonescu este „cel mai mare producător de vorbe goale din ultimii 11 ani”. A.C.