Politică
UDMR propune alegerea a doar doi senatori în fiecare judeţ
UDMR propune un sistem electoral mixt, prin care la Senat să fie aleşi câte doi senatori din fiecare judeţ.
Kelemen Hunor a explicat că, potrivit propunerii UDMR, pentru alegerile la Senat în fiecare judeţ ar urma să existe câte două colegii, iar primii clasaţi să devină senatori. „Noi am mai propus o schimbare, ca o temă de gândire, ca la nivelul Senatului, în sensul de a reduce numărul senatorilor, fiecare judeţ să aibă câte doi senatori, indiferent de mărimea judeţului şi fiecare sector câte un senator. Astfel, am avea un Senat sub 100 de membri, un Senat care ar reflecta o altă gândire spre viitor. De asemenea, pentru Senat putem să mergem chiar mai departe, să fie ales pe colegii uninominale, fără listă naţională. Este o temă care trebuie dezbătută, analizată, a declarat Kelemen. În ce priveşte Camera Deputaţilor, UDMR propune ca situaţia să nu se schimbe, „să rămână aşa cum e acum, numărul de deputaţi, nicio schimbare şi un sistem mixt pentru o compensare”. “Sunt convins că vom găsi o soluţie concretă, astfel încât sistemul proporţional să funcţioneze, fiecare vot să fie transformat în mandat, să nu se piardă niciun vot exprimat din partea niciunui cetăţean. (...) Sistem mixt înseamnă că 50, 55, 60% din mandate vor fi obţinute în colegii uninominale, restul mandatelor vor fi obţinute de pe o listă naţională”, a adăugat Kelemen Hunor.
Potrivit preşedintelui Uniunii, propunerea trebuie analizată şi luată o decizie în acest sens până la sfârşitul lunii, pentru a exista timpul necesar modificării legislaţiei.
Reorganizarea teritorială, „imposibilă” înaintea alegerilor din 2012
UDMR îşi menţine poziţia faţă de subiectul reorganizării teritoriale. Kelemen Hunor a precizat, în acest sens că nu vede posibilă aplicarea vreunei variante de reorganizare teritorială înainte de alegerile din 2012. „Nu cred că până la alegerile din 2012 putem face o reorganizare administrativă. Nu neg nevoia unei reforme administrative, dar nu văd cum am putea face până în 2012, din varii motive. (...) Nu poţi să arunci ţara într-un haos administrativ. La noi şi o lege simplă se aplică foarte greu - Legea învăţământului -, darămite când e vorba de o reformă administrativă, când arunci toată ţara într-o schimbare totală administrativă. Nici din punct de vedere politic nu văd cum am putea găsi o soluţie acceptată pentru toată lumea din coaliţie, că nu mai vorbesc de opoziţie”, a precizat Kelemen Hunor. De altfel, liderul UDMR a subliniat faptul că nu s-a discutat nici de varianta reorganizării cu 12 judeţe, vehiculată în ultimele zile în presă. „Oficial nimeni nu numai că nu ne-a prezentat, dar nici nu ne-a zis nimic despre această variantă. Noi nu am discutat despre această variantă, de fapt noi nu am discutat despre nicio variantă”, a mai spus Kelemen Hunor.