monitorulcj.ro Menu
Politică

Femeile din politică nu sunt pregătite să preia puterea. Încă.

PDL ar putea avea o femeie candidat la preşedinţia României cel mai probabil în 2020.

Premierul Emil Boc declara, zilele trecute, în cadrul Convenţiei Naţionale a OFPDL, că o femeie ar putea deveni, mai devreme sau mai târziu, preşedinte al României.

„Mai devreme sau mai târziu” ar putea însemna, potrivit unor democrat liberale de la Cluj, alegerile din 2020 cel mai probabil. Ele consideră însă că femeile din politică nu sunt încă pregătite să „preia puterea”, pentru că trebuie mai întâi să îşi învingă propriile prejudecăţi, iar apoi pe cele ale electoratului.

Mihaela Suciu: „Trebuie depăşite mentalităţi”

O femeie preşedinte sau premier al României este, în opinia liderului Organizaţiei de Femei a PDL Cluj, Mihaela Suciu, un subiect abordat prea devreme. Aceasta pentru că, susţine ea, deşi femeile din politică sunt foarte pregătite profesional, nu sunt suficient de pregătite atunci când vine vorba de a prelua puterea. „Consider că femeile din România mai au de parcurs încă drum lung pentru că nu ştiu dacă sunt pregătite să preia puterea. Pe de altă parte, există vorba aceea, nu cere unei femei imposibilul, pentru că s-ar putea să îl obţii… Avem de lucrat cu metalităţi, pentru a creşte vizibilitatea femeilor. Cred că trebuie depăşite mentalităţile mai întâi chiar în rândul femeilor, iar în acest sens echipa este foarte importantă, iar apoi la nivelul alegătorilor. Cred că femeile au nevoie să se depăşească pe ele însele. Poate nu vom avea un candidat femeie la preşedinţie la alegerile următoare, posibil la celelalte”, a declarat Mihaela Suciu pentru monitorul.

Brânduşa Mândru: „Femeile nu sunt tratate la fel”

Democrat liberala Brânduşa Mândru crede la rândul ei că, deşi femeile din România, indiferent de domeniu, au dovedit că sunt competente şi bine pregătite, mai au de luptat la nivel social. „Acolo sunt problemele, deşi susţin că femeile au dovedit că sunt pregătite să preia funcţii de conducere în politică sau administraţie. Este vorba de mentalitatea poporului român, care nu este pregătit pentru aşa ceva. Studiile arată că, în orice domeniu, o femeie deşi are aceeaşi pregătire cu un bărbat, de exemplu, nu este tratată la fel. Ştiţi vorba aceea, mai degrabă faci o revoluţie decât să schimbi mentalităţile oamenilor. Sunt de acord cu declaraţia premierului, şi anume că femeile sunt potrivite, dar să vorbim despre prezent, nu despre viitor”, a spus Brânduşa Mândru pentru monitorul.

Steluţa Racolţa vede mai degrabă un premier femeie

Şi Steluţa Racolţa, consilier judeţean din partea PDL, are rezerve în privinţa preluării de către o femeie a unei funcţii de conducere în politică, deşi recunoaşte că „sunt femei în Organizaţia de Femei care pot conduce un minister sau care pot conduce Camera Deputaţilor”. „Oricare din aceste femei s-ar putea afla într-o poziţie de conducere. Pentru că nu pot să fiu decât obiectivă şi să constat că acest Guvern are trei miniştri femei şi totodată un preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cred că oricare din aceste doamne are responsabilitatea preluării Executivului, pentru că funcţia de premier este, în fond, una de manager al Executivului. În ce priveşte funcţia de preşedinte al ţării, aici am rezerve, este o funcţie politică şi nu ştiu dacă electoratul ar fi pregătit în viitorul apropiat pentru asta”, a spus Steluţa Racolţa pentru monitorul.