Politică
Când vor avea loc alegerile locale și parlamentare
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a anunțat data la care ar putea avea loc alegerile locale și cele parlamentare.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, că alegerile generale vor fi organizate în 5 decembrie, iar cele locale la sfârşit de septembrie sau început de octombrie.
„Alegerile vor fi în 5 decembrie, alegeri generale, iar alegeri locale, încercăm să organizăm la sfârşit de septembrie început de octombrie”, a spus Rareş Bogdan, la „Marius Tucă Show”.
Guvernul a dat la începutul lunii aprilie o ordonanță de urgență pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali. Viceprim-ministrul Raluca Turcan a anunţat prelungirea mandatelor aleşilor locali, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.
CITEȘTE ȘI
Alegerile locale SE AMÂNĂ. Până când ar putea rămâne în funcții actualii primari