Politică
FSLI sesizează Avocatul Poporului
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a sesizat, la începutul acestei săptămâni, Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea câtorva prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României numărul 114, privind măsurile financiar-bugetare.
FSLI a sesizat Avocatul Poporului cu privire la unele articole din OUG 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi din sector, despre care susţin că sunt neconstituţionale şi a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze, la rândul său, Curtea Constituţională.
„FSLI consideră că prevederile art IV din Ordonanţa de Urgenţă nr 114 blochează pentru anul 2010 majorarea cuantumului punctului de pensie din luna decembrie a fiecărui an cu cel puţin rata inflaţiei, prognozată pentru anul bugetar următor”, se arată în vomunicatul remis de FSLI.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, se va întâlni, săptămâna viitoare, cu sindicatele reprezentative din învăţământ pentru a discuta problemele care îi nemulţumesc pe profesori. La întrevedere vor participa reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, Federaţiei Educaţiei Naţionale şi ai Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”.