monitorulcj.ro Menu
Politică

PRO România Cluj: „Asigurați accesul echitabil la educație pentru toți copiii!”(P)

PRO România Cluj solicită Inspectoratului Școlar Cluj și Instituției Prefectului Județului Cluj situația la zi privind parcurgerea materiei de către copiii clujeni din învățământul preuniversitar, strategia și planul de acțiune pentru încheierea acestui an școlar și desfășurarea examenelor pentru elevi, precum și o serie de măsuri de prevenție în cazul în care ne vom confrunta cu un nou val pandemic în toamnă.

”Au rămas mai puțin de două luni până la încheierea anului școlar, dar guvernarea PNL ne menține într-o nebuloasă, atât cu privire la situația concretă a cursurilor pentru elevi desfășurate online, cât și cu privire la pașii următori în ceea ce privește învățământul preuniversitar. E inadmisibil să asistăm la o serie de neglijențe și carențe organizatorice, dublate de o comunicare deficitară, fără a fi urmate de sancțiuni sau măsuri compensatorii. Părinții ne contactează disperați și, pentru ei, educația copiilor este a doua prioritate după sănătate, așa că le datorăm măcar onestitate și transparență, dacă nu eficiență”, atrag atenția liderii PRO România Cluj.

PRO România Cluj condamnă lipsa de transparență în ceea ce privește gradul de parcurgere a programei școlare și metodele de evaluare ale elevilor pe durata stării de urgență, precum și modul în care se va închide anul școlar și vor fi organizate examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. De asemenea, adresează o serie de întrebări pentru autoritățile județene, întrebări pe teme care ar fi trebuit să constituie subiectul unor comunicări publice încă din momentul închiderii școlilor:


”Doamnă prof. Marinela MARC, Inspector Școlar General Cluj, și domnule Mircea Abrudean, Prefectul județului Cluj:

1. Cum fac/au făcut școala online elevii din mediul rural pe durata stării de urgență?


2. În ce măsură copiii din județul Cluj beneficiază de laptopuri sau tablete și de acces la internet? Aveți o evidență în acest sens? Vă rugăm să o puneți la dispoziția opiniei publice.

3. Ce soluții aveți pentru copiii care nu au/nu au avut tablete/laptopuri și acces la internet și nu au urmat cursurile școlii online? Cum pot aceștia încheia anul școlar? Cum pot participa aceștia la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat?


În atenția primăriilor din județ și a Consiliului Județean Cluj:

4. PRO România Cluj vă solicită să sprijiniți elevii pentru a-și achiziționa echipamentele și softurile necesare pentru a avea acces la cursurile școlii online.


5. De asemenea, cerem Consiliului Județean Cluj să contribuie la eforturile comunităților locale pentru acest demers.”

”Nu mai putem tolera nicio urmă de amatorism în ceea ce privește educația! Banii pentru educație reprezintă o investiție, nu o cheltuială la buget. Asigurați accesul echitabil la educație pentru toți copiii din județ! E dreptul lor! Și e responsabilitatea statului să asigure acest drept inclusiv prin instituțiile descentralizate și deconcentrate din Cluj”, subliniază Remus Lăpușan, lider PRO România Cluj.


Săptămâna trecută, PRO România a propus un plan de relansare economică a României structurat pe 10 măsuri, care prevede și demararea programului de școală online, cu achiziționarea și distribuirea de laptopuri cu conectare la internet și cameră pentru toți elevii, până pe 1 octombrie.

PRO România Cluj,
Biroul de Presă