Politică
Hâr-mâr politic pe tema Autonomiei Ținutului Secuiesc. Deputat de Cluj: „O aberație!”
Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra susține că proiectul de lege pentru Autonomia Ţinutului Secuiesc este „o aberație neconstituțională”, un „atentat la adresa suveranității statului român”.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta fiind „pasat” pentru dezbaterea în Senatul României, care este for decizional. Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunţat convocarea plenului acestui for, miercuri, de la ora 14:00, unicul punct pe ordinea zi fiind acest proiect de lege.
Horia Nasra: „Autonomia Ținutului Secuiesc este un atentat la suveranitatea României!”
„Acest proiect a primit avize negative de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, prin urmare, consider că președinții respectivelor comisii trebuiau să urmărească cu atenție și responsabilitate derularea procedurii legislative și să amendeze public, din timp, această aberație neconstituțională. Ajunsă la vot, această aberație neconstituțională a fost respinsă cu o largă majoritate! Le solicit colegilor din Senat să respingă de urgență acest proiect, acest atentat la adresa suveranității statului român”, a tunat deputatul Horia Nasra.
Ce propune proiectul Autonomiei Ținutului Secuiesc?
Proiectul de lege prevede ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune autonomă cu personalitate juridică. Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc, prevede actul normativ. Astfel, propunerea legislativă are ca obiect de reglementare ca judeţele Covasna, Harghita şi o parte din judeţul Mureş să constituie o regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român.
În proiect sunt redate limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc, pentru care este prevăzută şi o organizare administrativă proprie, cu autorităţi publice şi instituţii proprii la toate nivelurile, conferirea unor competenţe specifice, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială a Ţinutului Secuiesc şi a simbolurilor naţiunii maghiare.
PNL acuză PSD de un „troc politic ascuns” cu UDMR
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, susţine că adoptarea tacită la Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă „un troc politic ascuns” între Partidul Social Democrat şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi a cerut social-democraţilor să solicite dezbaterea şi respingerea acestuia la Senat.
„Nu este pentru prima dată când în Parlamentul României, PSD face jocul UDMR, punând interese de partid în faţa interesului naţional. Responsabilitatea integrală pentru adoptarea tacită a acestui proiect de dezintegrare teritorială a României revine majorităţii toxice a PSD şi aliaţilor săi din conducerea Camerei Deputaţilor care au profitat de perioada Paştelui şi de activitatea restrânsă din Parlament pentru a nu trece la vot final proiectul amintit. În acest mod se procedează când o majoritate toxică vrea să treacă pe şest un proiect de lege”, a spus Roman.
Cum a trecut proiectul Autonomiei Ținutului Secuiesc în Camera Deputaților?
Ca urmare a faptului că termenul de dezbatere şi vot a fost depăşit în Camera Deputaţilor, iar acest for a constatat adoptarea tacită a proiectului în şedinţa din 23 aprilie, propunerea legislativă a trecut în forma depusă de iniţiatori – deputaţii UDMR Kulcsár-Terza József-György şi Bíró Zsolt-István. Raportul Comisiei pentru administraţie a fost de respingere.
Proiectul mai propune ca autonomia regională să fie exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat, precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de aceasta. În proiect sunt definite ca autorităţi ale Ţinutului Secuiesc: autorităţile regiunii autonome – Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, preşedintele Ţinutului Secuiesc, autorităţile scaunelor – Consiliul Scaunal, Comisia Scaunală, Preşedintele Scaunului şi autorităţile locale – Consiliul Comunal, Consiliul Orăşenesc, Consiliul Municipal şi primarul.
Declarații cu patos de la Pro România Cluj: „Ne trezim peste noapte că avem stat în stat!”
„Proiectul prin care se urmărește declararea autonomiei Ținutului Secuiesc distruge practic lupta unor generații întregi care au plătit cu sânge pentru susținerea idealului de unificare a statului român. Sunt categoric împotriva acestui proiect și voi vota ca atare, atunci când va fi supus la vot în Senat! România este un stat suveran, unitar și indivizibil, și așa va și rămâne!”, a declarat Vasile Ilea, senatorul clujean Pro România.
„Situația în care suntem acum este extrem de gravă. Ne trezim peste noapte că avem stat în stat. Acest proiect smulge inima României, este un atentat la adresa caracterului unitar și indivizibil al statului român, consfințit în Constituție, iar noi, cei de la PRO România, nu putem accepta acest lucru sub nicio formă!”, a completat Remus Lăpușan, liderul Partidului PRO România Cluj.