monitorulcj.ro Menu
Politică

Majorări salariale pentru funcţionarii multilingvi

Deputaţii UDMR Mate Andras şi Marton Arpad propun, într-o iniţiativă legislativă publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, ca funcţionarilor publici care lucrează în relaţiile cu publicul în zonele unde minorităţile naţionale au o pondere de peste 20% şi care cunosc limba maternă a minorităţilor respective să li se mărească salariile cu 10%.

Legislaţia în vigoare stipulează că, în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, cetăţenii se pot adresa verbal sau în scris şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă. „În mod evident dacă conformarea la această cerinţă legală ar aduce şi beneficii salariale, atunci funcţionarii ar avea o altă viziune asupra acestei obligaţii”, se arată în expunerea de motive.