monitorulcj.ro Menu
Politică

Amenzile date în perioada stării de urgență ar putea fi ANULATE

Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că ALDE, PSD și Pro România vor depune un proiect de lege prin care să fie anulate o mare parte a amenzilor date pe durata stării de urgență, după ce Curtea Constituțională a decis că acestea contravin Constituției.

Amenzile date în perioada stării de urgență ar putea fi ANULATE

„Constatând că sunt peste 300.000 de amenzi și anularea lor depinde de o decizie a instanței, ALDE, PSD și Pro România au elaborat un proiect de lege care să anuleze în mod automat aceste amenzi, fără a mai fi nevoie de a merge în instanță. Asta îi va scuti pe cei 300.000 de români să aglomereze instanțele, să piardă timp și bani, să blocheze activitatea instanțelor și să crească riscul de infectare cu coronavirus”, a scris președintele ALDE.

Însă potrivit proiectului opoziției, nu toate amenzile vor fi automat anulate. ”Vom excepta contravențiile primite pentru încălcarea măsurii de carantină, tulburarea ordinii publice și alte fapte în care viața persoanei a fost tulburată”, a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.


Amenzile sunt neconstituționale

Curtea Constituțională a României a dat o lovitură puternică guvernului Orban miercuri, când a decis că cele 300.000 de amenzi date populației în perioada stării de urgență sunt neconstituționale.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care se reglementează cuantumul amenzilor pe perioada stării de urgenţă.


Legea nu este suficient de previzibilă si nu există criterii clare stabilite de lege care să impună cuantumul amenzilor, ci acestea se stabilesc arbitrar de către forțele de ordine, potrivit judecătorilor CCR. 

Totuși, amenzile vor fi anulate doar după contestarea în Instanță.