Politică
Traian Băsescu cere Parlamentului adoptarea urgentă a legii asistenţei sociale şi a celei privind statutul judecătorilor
Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, joi, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Mircea Geoană şi Roberta Anastase, prin care le cere adoptarea „cât mai urgent posibil” a proiectului legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi legii asistenţei sociale.
Preşedintele atrage atenţia asupra faptului că adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei.„După cum deja cunoaşteţi, ţara noastră se află încă sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Adoptarea proiectului sus-menţionat ar institui reguli transparente şi obiective în ceea ce priveşte numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, susţine Băsescu.În cazul legii asistenţei sociale, şeful statului spune că aceasta are în vedere îmbunătăţirea eficienţei protecţiei sociale care rămâne o prioritate pentru România. De asemenea, el arată că potrivit înţelegerii pe care România o are cu organismele financiare internaţionale, statul român s-a angajat să adopte această lege pentru a putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012.