monitorulcj.ro Menu
Politică

Reuniuni la vârf pe fondul crizei datoriilor din zona euro

Liderii europeni vor încerca duminică, la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de toamnă şi al reuniunii la nivel înalt al ţărilor din zona euro, să depăşească divergenţele privind modalitatea de soluţionare a crizei datoriilor, în contextul în care Italia se află sub presiuni sporite pentru a-şi respecta angajamentele bugetare, informează Agerpres.

 

Roma este criticată mai ales de partenerii occidentali întrucât nu a luat măsuri eficiente pentru ţinerea sub control a datoriei sale publice. Chestiunea va fi discutată de premierul italian Silvio Berlusconi, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso - sosiţi deja la sediul Consiliului - înaintea reuniunii Consiliului European, care va începe la ora locală 10.00 (11.00 ora României),Reuniunea „Celor 27”, care va continua şi după-amiază, va fi urmată de un summit al statelor membre ale zonei euro. Reprezentanţii celor 17 state care au adoptat moneda unică vor încerca să tranşeze problema recapitalizării băncilor europene, astfel încât să se prevină o răspândire a crizei datoriilor suverane la întreaga economie europeană.Miniştrii de finanţe din ţările participante la Uniunea Economică şi Monetară (statele ce au adoptat moneda unică europeană), care s-au întâlnit la Bruxelles de două ori vineri şi sâmbătă, au convenit deja să deblocheze următoarea tranşă, în valoare de 8 miliarde de euro, din cadrul programului de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia convenit anul trecut de Atena cu Uniunea Europeană şi FMI.Singura condiţie în această privinţă este ca şi Consiliul de administraţie al FMI să aprobe decizia Eurogrupului, în acest caz banii urmând a fi furnizaţi în prima jumătate a lunii noiembrie.Înaintea reuniunilor europene la nivel înalt prevăzute pentru duminică, ţările din zona euro sunt aproape de un consens cu privire la recapitalizarea băncilor europene, subiect care a fost discutat sâmbătă dimineaţă şi de miniştrii finanţelor ai „Celor 27”, într-o reuniune extraordinară a Consiliului ECOFIN.Potrivit estimărilor experţilor europeni, este de aşteptat ca efortul de recapitalizare a băncilor europene să se ridice la aproximativ 108 miliarde de euro. O decizie finală va fi luată însă miercuri, în cadrul unui al doilea Summit al ţărilor din zona euro, care va încheia „maratonul” reuniunilor ministeriale şi a celor la nivel înalt organizate la Bruxelles începând de vineri şi consacrate găsirii unei soluţii cuprinzătoare la criza datoriilor din zona euro.