monitorulcj.ro Menu
Politică

DEMISIE în Consiliul Local Cluj-Napoca. Înlocuitorul din PNL a depus jurământul

Consilierul local Adrian Roman și-a depus demisia, iar locul său a fost luat de Ovidiu Vaida.

demisie-in-consiliul-local-cluj-napoca-inlocuitorul-din-pnl-a-depus-juramantul

Adrian Roman (PNL) a intrat în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în locul lui Ioan-Sabin Sărmaș, în decembrie 2019. Acesta a renunțat însă la calitatea de consilier local supleant din motive personale, depunându-și demisia în data de 19 mai 2020.

Următorul nume de pe lista supleanților PNL de la alegerile locale din iunie 2016, Radu Dan Harlișca, a renunțat la rândul său la această calitate. Astfel, în urma demisiei lui Adrian Roman, cel care îi va lua locul este Ovidiu Vaida.


Lect. dr. Ovidiu Vaida are 51 de ani și este profesor la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Departamentul Relații Internaționale și Studii Europene. Are studii superioare în București și Cluj-Napoca, dar și un masterat la Universitatea Sussex din Brighton (Marea Britanie).

Cele două proiecte de Hotărâre – privind demisia lui Adrian Roman și numirea lui Ovidiu Vaida – au fost adoptate în unanimitate, cu 23 de voturi „pentru” din 23 de voturi exprimate. Apoi, noul consilier local a depus jurământul, fiind felicitat de primarul Emil Boc cu clasica strângere de mână.


CITEȘTE ȘI:

Ședințele de Consiliu Local din Cluj-Napoca sunt traduse în timp real în limbajul semnelor