Politică
Parlamentarii cer liber de Ziua morţilor
Senatul se va întruni într-un singur plen săptămâna viitoare, luni, cu program prelungit, după ce UDMR a solicitat ca ziua de marţi să fie liberă pentru a sărbători Ziua morţilor, inclusă în calendarul catolic, arată realitatea.net.
Astfel, liderii de grup au decis ca luni Senatul să legifereze în program prelungit, de la ora 15.30 până la 20.30, faţă de 18, cât era programul normal. Marţi, miercuri şi joi se va lucra doar în comisii. Propunerea făcută de UDMR a fost acceptată de plen cu o largă majoritate. Şi deputaţii şi-au făcut program marţi în funcţie de calendarul catolic. Astfel, marţea viitoare, deputaţii vor lucra doar în comisii, iar cei care nu vor avea alte activităţi vor putea pleca în circumscripţii pentru a putea participa la ziua tuturor sfinţilor, luni, şi ziua morţilor, marţi, a anunţat deputatul Niculae Mircov.