monitorulcj.ro Menu
Politică

Declararea CNP-ului la recensământ este obligatorie!

În judeţul Cluj nu s-au înregistrat mari nereguli la recensământ.

O singură sesizare scrisă a fost depusă, la Turda.

Declararea Codului Numeric Personal (CNP) la recensământ este obligatorie, au anunţat ieri reprezentanţii Institului Naţional de Statistică (INS).

În judeţul Cluj nu există foarte multe cazuri în care cetăţenii au refuzat să-şi dea CNP-ul la recensământ, a arătat şeful Direcţiei Regionale de Statistică, Codrea Pop.

„Nu avem la ora actuală un număr exact al celor care nu şi-au dat CNP-ul, însă nu este vorba despre foarte multe cazuri. Acestea sunt rezolvabile în timpul prelucrării formularelor. Probabil se va întoarce recenzorul la aceste persoane sau vom găsi o formulă să contactăm oamenii telefonic”, a spus Codrea Pop.

Purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu, a fost demis, după ce, la finalul săptămânii trecute, a creat confuzie în rândul populaţiei, afirmând că declararea CNP-ului nu este obligatorie.

Apelul prefectului: ”declaraţi CNP-ul”

La rândul său, prefectul Florin Stamatian a făcut un apel la cetăţenii judeţului Cluj să-şi declare CNP-ul. „Această isterie naţională cum că solicitarea CNP-ului este un atentat la datele personale a perturbat activitatea de recenzare. Structura de recenzare trebuie să legitimeze populaţia. A fost greşit ce s-a întâmplat până acum, dar vom repara cumva. Mulţi oameni se sperie, nu au pregătirea cetăţenească să înţeleagă ce e periculos şi ce e manipulare”, a declarat Stamatian.

Apartamente în garaje şi poduri

Potrivit autorităţilor, până la ora actuală, în judeţul Cluj nu au existat incidente majore legate de recensământ, chiar dacă la Gilău s-a declanşat un scandal după ce mai mulţi romi au susţinut că au fost trecuţi de recenzor români.

„Am avut o singură reclamaţie scrisă, la Turda, unde nu a fost trecut un copil. Cazul a fost soluţionat. La Gilău am făcut verificări, dar nu s-au confirmat cele sesizate”, a menţionat Codrea Pop.

Şi primarul Clujului, Sorin Apostu, a explicat ieri că, după primele zile de recensământ, s-a constatat în Cluj-Napoca că există mai multe locuinţe decât cele despre care se ştia pe hârtie. „Au fost probleme legate de multe locuinţe care nu erau luate în folosinţă, precum poduri nemansardabile care erau folosite pe post de locuinţe sau apartamente în subsoluri declarate drept garaje. Mai sunt şi persoane care locuiesc în Cluj, au apartamente pe numele lor, dar nu au încă mutaţia făcută”, a arătat Apostu.

Floreştiul, la coada clasamentului

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Regională de Statistică, până ieri, la nivelul judeţului Cluj au fost recenzate 75.732 de locuinţe şi 186.289 de persoane. În municipiul Cluj-Napoca, recensământul a fost realizat în proporţie de 54,48%, la Turda recenzorii au realizat 63,7% din totalul locuinţelor şi persoanelor, în Câmpia Turzii 57,02%, la Gherla recensământul a fost realizat în proporţie de 62,5%, la Dej 62,9%, iar în oraşul Huedin recenzorii au realizat 48,4% din totalul de locuinţe aflate în evidenţă.

În mediul rural, printre localităţile în care acţiunile de recenzare a populaţiei şi locuinţelor au depăşit 70 procente din total se află: Poieni (83,17%), Aiton (82,98%), Cămăraşu (77,4%), Corneşti(77,37%), Jichişu de Jos (75,51%), Chiuieşti (75,14%) şi Măguri-Răcătău (74,3%). În schimb, la coada clasamentului se află localităţile Floreşti - 49,94%, Călăţele – 49,07% şi Pălatca – 46,8%.