Politică
Noul sens giratoriu din Gheorgheni e funcţional
Începând de la finalul săptămânii trecute, circulaţia în intersecţia str Nicolae Titulescu cu strada Septimiu Albini din cartierul Gheorgheni se desfăşoară respectând regulile aferente unui sens giratoriu, respectiv cu cedare de prioritate autoturismelor ce vin din partea stângă.
„Măsura va duce la o mai bună fluidizare a traficului şi la creşterea gradului de siguranţă a şoferilor, dat fiind numărul de accidente uşoare înregistrate în zonă, în principal cauzate de neacordarea de prioritate şi nerespectarea vitezei”, au informat reprezentanţii Primăriei clujene. Măsura de instituire a sensului giratoriu din intersecţia străzilor Nicolae Titulescu şi Septimiu Albini a fost luată ca urmare a deschiderii circulaţiei pe centura ocolitoare a oraşului Vâlcele – Apahida. „Înainte de punerea în funcţiune a variantei de ocolire pentru Cluj-Napoca, numărul vehiculelor de trafic greu care tranzitau municipiul pe axa sus menţionată se cifra în medie la 25.000 pe 24 de ore. Conform estimărilor prealabile ale inspectorilor care urmăresc traficul rutier, volumul a scăzut cu circa 90% de la deschiderea circulaţiei pe centura ocolitoare”, a mai arătat municipalitatea. M.O.