monitorulcj.ro Menu
Politică

Emil Boc, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului: „Țara arde, baba se piaptănă!”

Emil Boc, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului: „Țara arde, baba se piaptănă!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu crede că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL va avea sorți de izbândă.

 

 


Birourile permanente reunite au decis, luni, ca moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, iniţiată de PSD şi semnată de 205 de senatori şi deputaţi, să fie citită joi, de la ora 12:00. Decizia privind convocarea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sesiune extraordinară este semnată de preşedinţii celor două foruri legislative, Marcel Ciolacu, respectiv Robert Cazanciuc.

 


Nu cred că va cădea acest Guvern, am două argumente. Primul, sunt doar 202 (205 – n.r.) de semnături pentru moțiune, pentru a cădea Guvernul este nevoie de 233. În al doilea rând, nu există un partid, conform Constituției, care să meargă la Cotroceni și să spună «avem majoritatea absolută și cerem formarea unui nou Guvern». Țara arde și baba se piaptănă!”, a declarat Emil Boc, într-o intervenție la Realitatea Plus.

„Avem o problemă atât de complicată, o dată la 100 de ani o pandemie cum nu am avut de la gripa spaniolă din 1918, mai avem 2-3 luni până la alegeri și ce avem noi mai important de făcut? Să schimbăm guverne și să umblăm cu mișcări politice prin Parlament, când preocuparea tuturor, dacă suntem normali la cap, ar fi să adunăm toate resursele bune, toate ideile care ar putea salva viețile românilor, cred că la asta se așteaptă cetățenii”, a completat edilul.


„Nu văd logica de a arunca peste bot Guvernul!”

Candidatul PNL pentru al cincilea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca a amintit și de episodul din toamna anului 2009, atunci când Guvernul condus de Emil Boc a fost picat de moțiunea de cenzură inițiată de PSD. Edilul susține că actuala situație este mai complicată decât cea din urmă cu peste un deceniu și că „nu vede logica, rostul și rațiunea de a arunca peste bot Guvernul”.

Ne jucăm de-a dat jos Guvernul pentru o lună-două. Asta pentru oamenii de rând arată că nu suntem serioși ca oameni politici, pentru că politica este despre cum poți face bine oamenilor. Bat la ușă alegerile locale și parlamentare (...), iar noi ne aflăm în treabă să dăm jos Guvernul. (...) Am mai fost martori la așa ceva. În 2009, am trecut prin așa ceva, eram premier, PSD – pentru a-și maximiza șansele la alegerile prezidențiale – a ieșit de la guvernare, am rămas un Guvern interimar încă trei luni, fără puteri, doar am gestionat treburile țării și eram la început de criză economică, știu cât de greu a fost”, a mai spus primarul Emil Boc.


CITEȘTE ȘI:

Guvernul Orban are zilele numărate. Moțiunea de cenzură depusă de PSD va trece