monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum își propune candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca să rezolve problema trotinetelor din municipiu?

Candidatul PMP pentru funcția de primar, profesorul Avram Fițiu, a propus mai multe soluții pentru integrarea trotinetelor electrice în traficul din Cluj.

Cum își propune candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca să rezolve problema trotinetelor din municipiu?

 

 


Profesorul Avram Fițiu, candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Cluj-Napoca, susține că valul de nemulțumiri cu privire la popularizarea trotinetelor electrice ca mijloc de transport alternativ este o „reacție adversă” firească, de care toate marile orașe din Europa s-au lovit, odată cu creșterea numărului utilizatorilor acestora.

 


Fițiu consideră că, printr-o hotărâre a consiliul local, circulația acestora poate fi reglementată, astfel încât să existe o armonie între utilizatorii mijloacelor alternative de locomoție, pietoni și șoferi.

„Problematica mobilității alternative apare în orice oraș din Europa, pentru că oamenii nu sunt obișnuiți cu acest tip de locomoție, mă refer mai ales la oamenii mai în vârstă, și atunci apar foarte multe elemente, care, la prima vedere, creează o reacție adversă, câtă vreme acest sistem nu este reglementat, nu doar la trotinete, ci și la biciclete și la alte mijloace alternative.


În primul rând, vor trebui să fie dedicate căi pentru acest mijloc de locomoție, pentru a nu mai crea problemele pe care le avem, câte o trotinetă abondonată pe carosabil și alte elemente. Trebuie dată o hotărâre de consiliu local, prin care să se stabilească un regulament foarte precis vizavi de modul în care se gestionează o astfel de abordare de mobilitate alternativă”, a declarat Avram Fițiu, candiatul PMP la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Avram Fițiu se așteaptă la o creștere a utilizatorilor de trotinete electrice, în următorii ani

Fițiu consideră că înmulțirea utilizatorilor acestor mijloace alternative de mobilitate este o realitate, iar municipalitatea trebuie să ia măsuri din timp pentru a fi pregătită pentru acest scenariu.


„Trebuie să ne gândim că în anii care vor veni, foarte mulți tineri vor prelua acest mijloc de locomoție, este o realitate. Trebuie să luăm în calcul faptul că foarte multe firme din Cluj-Napoca se vor orienta către vânzarea acestui tip de produs. Dacă ne uităm pe graficul evoluției în marile orașe din Europa, vedem evoluția la Paris pe soluția trotinete și alte variante alternative, vorbim de o creștere anuală unde între 30 și 35 la sută  pe acest tip de mijloc de locomoție. Această schimbare comportamentală a societății surprinde municipalitățile din întreaga Europă”, a completat Avram Fițiu.

Potrivit acestuia, administrația locală trebuie să gândească modalități prin care mijloacele de transport clasice, cum sunt mașinile și noile mijloace de transport alternative să poată „conviețui”, altfel, „conflictele” dintre cele două tabere nu vor putea fi aplanate.


„Este nevoie de o abordare care să includă toate aspectele de dezvoltare socio-economică, în care să reglementeze modul în care comercianții, distribuitorii și căile de locomoție se gestionează în așa fel încât să nu mai ridice probleme și să îndepărteze această reținere pe care o vedem la o anumită clasă a societății, vizavi de acest mijloc de locomoție și în special vorbesc aici de taximetriști și de șoferi, care au, la prima vedere, o reacție oarecum firească. Câtă vreme tu, la nivel de municipalitate, nu ai gândit soluțiile alternative, în care cele două moduri de transport să devină compatibile.

Astăzi, ai creat doar mecanismul de mașini și nu ai creat mecanismul pentru a doua variantă, bicicletele, trotinetele și celelalte căi alternative de locomoție. Evident, un conflict inerent plutește în aer. E nevoie de a construi două politici separate, una pentru mașini cât se poate de verzi și a doua, o politică pentru mijloacele de mobilitatea alternativă, pe care Europa le finanțează în anii care vin”, a conchis candiatul pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.

 

CITEȘTE ȘI

Candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca promite transformarea orașului în Capitală Verde a Europei, până în 2024