Politică
Mai mulţi senatori PSD au cerut schimbarea lui Geoană de la şefia Senatului
Mai mulţi senatori PSD, printre care Miron Mitrea şi Cosmin Nicula, au cerut conducerii partidului să-l schimbe pe Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, deoarece aduce prejudicii de imagine partidului, informează Mediafax, citând publicația gandul.info.
Victor Ponta a venit să ia pulsul senatorilor PSD la câteva ore după ce în Kiseleff s-a decis ca Mircea Geoană să fie chemat la următoarea şedinţă a Biroului Permanent Naţional pentru a da explicaţii în legătură cu vizita pe care o efectuează în SUA, dar şi pentru declaraţiile făcute la adresa unor colegi de partid.„I-am cerut lui Victor Ponta schimbarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului”, a declarat, pentru „Gândul”, senatorul PSD Cosmin Nicula.Acesta a precizat că nu a fost informat de Mircea Geoană despre vizita în SUA şi că nu vrea să răspundă în campania electorală la întrebări legate de tensiunile din USL. Printre senatorii care au cerut schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului s-au mai numărat Iulian Bădescu, Daniel Savu şi Miron Mitrea, notează "Gândul".„Nu am cerut schimbarea lui Geoană, îl iubesc”, a glumit coordonatorul campaniei PSD pentru alegerile din Capitală. La Consiliul Naţional al PSD, Mitrea a declarat, pentru „Gândul”, că va cumpăra o caricatură cu Mircea Geoană pentru a juca darts pe ea atunci când este nervos.„Decizia a rămas să fie luată de Biroul Permanent Naţional la următoarea întâlnire după ce Mircea Geoană revină în ţară. Nu înţelegem însă în ce calitate a plecat el aşa. Am înţeles că peste Ocean s-a recomandat liderul Opoziţiei", au declarat, pentru "Gândul”, surse din grupul parlamentar al PSD de la Senat.Victor Ponta a evitat să facă orice comentariu după discuţia din grupul parlamentar de la Senat. În Kiseleff, el a spus, pentru "Gândul", că nu a fost informat de Mircea Geoană despre vizita peste Ocean şi că nu ştie în ce calitate a mers acolo. Senatorii PSD din Biroul Permanent al Senatului au declarat, pentru „Gândul”, că vizita nu Geoană nu a fost aprobată în acest for.Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a fost criticat în Biroul Permanent al PSD de luni, liderii social-democraţi hotărând să mai aibă o discuţie cu acesta, cel mai probabil săptămâna viitoare.