monitorulcj.ro Menu
Politică

Parlamentare 2020. Cine sunt și cu ce „se laudă” candidații Alianței USR-PLUS Cluj pentru Camera Deputaților și Senat?

Alianța USR-PLUS Cluj a aprobat lista membrilor care vor candida la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Parlamentare 2020. Cine sunt și cu ce „se laudă” candidații Alianței USR-PLUS Cluj pentru Camera Deputaților și Senat?

 

 


În urma alegerilor interne desfășurate duminică, 11 octombrie, în conferința județeană, Alianța USR-PLUS și-a definitivat lista candidaților pentru alegerile generale care se vor desfășura peste mai puțin de două luni.

 


Conferința nu a fost lipsită de surprize. Parlamentarii în funcție, deputatul Emanuel Ungureanu și senatorul Mihai Goțiu, cunoscuți atât în Cluj cât și la nivel național pentru dezvăluirile privind problemele din sistemul sanitar, respectiv pentru lupta împortiva defrișărilor ilegale, au fost „împinși” pe poziții neeligibile de „oameni noi”, în mare parte membrii PLUS Cluj, despre care puține lucruri sunt cunoscute.

În continuare, Monitorul de Cluj „vă face cunoștiință” cu candidații Alianței USR-PLUS Cluj la alegerile parlamentare.


Canidații pentru Senatul României

Cristian Bordei (FOTO în galerie) ocupă prima poziție pe lista partidului pentru alegerile parlamentare pentru Senat, acesta fiind considerat singurul loc eligibil. El are 53 de ani, este căsătorit și face parte din PLUS Cluj. Bordei a studiat la Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice (ASE) București. Are un master în Comunicare Internațională la UBB Cluj, la facultatea de Istorie și Filosofie, departamentul de Relații Internaționale. În prezent, Bordei este doctorand în anul doi la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB, tot în domeniul relațiilor internaționale.

În ceea ce privește experiența profesională, Cristian Bordei are peste 20 de ani de activitate în domeniul managementului comerțului internațional cu produse și servicii complexe, a achizițiilor și a logisticii, în domeniul petrochimiei, în electroenergetică, în oil and gas și în industria mobilei. El a ocupat diverse funcții în cadrul companiei furnizoare de electricitate EnergoBit, între 2009 și 2016, iar în prezent deține firma Inclutech Consulting SRL.


Programul său politic cuprinde 15 obiective generale, însă în centrul acestuia este asigurarea legislației necesare pentru stimularea dezvoltării economice. 

Mihai Goțiu ocupă locul al doilea pe lista pentru Senat. Goțiu a intrat în parlament în 2016 din partea USR Cluj, după ce anterior a fost jurnalist, activist pe probleme de mediu, în special în chestiunea legată de exploatarea minieră de la Roșia Montană. În cei patru ani a avut peste 100 de propuneri legislative, printre cele mai cunoscute numărându-se cea privind înființarea DNA-ului Pădurilor.


Elek Levente ocupă locul al treilea pe lista de senatori. El are 50 de ani, este căsătorit și are un fiu, avocat în Baroul Cluj. De profesie, Elek Levente este antreprenor, deținând o companie de transport și logistică, cu cifră de afaceri de peste două milioane de euro. A fost asociat și administrator în mai multe companii. Este membru fondator al Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului și președinte al asociației și membru fondator al USR Cluj.

Manuela Petrescu este cadrul didactic în cadrul Universității Babeș Bolyai. La aceeași universitate, a obținut doctoratul în Informatică, în cadrul Facultății de Matematică și Informatică. În paralel, Petrescu lucrează de 12 ani la o firmă multinațională, unde dezvoltă soluții financiare bancare. Programul său politic se axează pe învățământ și pe digitalizare.

Candidații pentru Camera Deputaților

Oana Murariu deschide lista candiaților Alianței USR-PLUS Cluj pentru Camera Deputaților. Ea este avocat, membru PLUS, coordonatorul juridic al Alianței USR –PLUS la alegerile publice locale. A decis să intre în politică după protestele din 2017. Murariu spune că își dorește să activeze în comisia juridică a parlamentului, considerând că ar putea să reprezinte Alianța și pe clujeni „cu cinste” în parlament.

Viorel Băltărețu ocupă al doilea loc pe lista USR-PLUS pentru parlamentare. El are 45 de ani și face parte din partidul PLUS din 2018. De profesie, Băltărețu este antreprenor cu o experiență de 25 de ani, pornind de la zero mai multe companii. Din 2003, el conduce firma Trend Furniture din Gilău, specializată în piese de mobilier inovatoare, pentru sectorul HoReCa. În parlament dorește să se implice în dezvoltarea mediului economic, debirocratizare și digitalizare.

Radu Molnar este al treilea pe lista USR-PLUS Cluj pentru Camera Deputaților. El este de profesie IT-ist și recunoaște că foarte multă vreme din viața sa nu a fost pasionat de politică absolut deloc. Schimbarea s-a produs odată cu tragedia de la Colectiv, când Molnar spune că și-a dat seama că pasivitatea și neimplicarea sa a avut consecințe, indirect. Atunci a decis că nu mai stea deoparte, intrând în USR cu zero experiență politică. Programul său politic atinge subiecte ca reforma administrativă, susținerea antreprenoriatului, învățământul și cercetarea, politica externă.

Elena Ciubucă ocupă locul patru pe lista pentru deputați, considerat ca fiind neeligibil. Ea este membru al biroului național al Generației PLUS, organizația de tineret a PLUS. Unul dintre obiectivele ei este să atragă tineri în politică, candidatura ei fiind o declarație că tinerii vor să se implice în politică și o fac, dacă sunt lăsați și încurajați, spune Ciubucă. Programul ei politic se focusează pe educație și pe combaterea excluziunii sociale.

Locul al cincilea de pe listă aparține deputatului Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în comisia de sănătate din parlament, însă momentan nu este clar dacă acesta își va păstra candidatura sau nu. Vom reveni cu detalii privind această chestiune.

Alexandrina – Ioana Nan este în prezent coach, trainer și expert resurse umane. A avut o carieră juridică, cu expertiză pe integritate. 

„Eu am convins în 2005 guvernul de la vremea aceea să introducă în evaluare judecătorilor acest criteriu al integrității. Pe vremea aceea, nu cred că știam prea vine ce este integritatea, dar visam la ea, pentru că instanțele erau la un nivel de corupție extrem de ridicat și noi trebuia să schimbăm mentalități”, a declarat Nan.

Programul ei politic este împărțit în trei componente. ÎPrima parte a programului - legi pentru viitorul copiilor noștri - în care Nan dorește să își ofere expertiza pe integritate, program pe care și-l asumă în trei ani de mandat. A doua parte a proiectului este o propunere legislativă de raționalizare a instanțelor în scopul unor proceduri judiciare, prin judecata la distanță în materie civilă și penală. A treia parte a programului se referă la Secția Specială.

Alina Meșter vine din filiala USR Dej, intrând în politică în urmă cu doi ani. În tinerețe, Meșter a practicat baschet, ajungând în Divizia A. A lucrat un an la Judecătoria Dej, după care a activat în sistemul bancar, în Banca Comercială Română, unde în prezent ocupă funcția de  manager al Sucursalei Dej și coordonez 12 colegi. În programul său politic dorește să includă programe sportive, programe de sprijin pentru familiile monoparentale, programe privind problemele bancare.

Ciprian Rigman este președintele USR Turda, are 44 de ani și are doi copii. Rigman este profesor, istoric și publicist, iar programul său politic vizează domeniul educației.

Radu Chirilă are 32 de ani, de profesie fiind jurist, avocat membru în Baroul Cluj. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, dar și un master pe Drept Internațional al Afacerilor, în cadrul aceleiași facultăți.

„Din punctul meu de vedere, scara valorilor în politica din România este cu totul inversată. Nu se mai poate continua în acest mod, trebuie să trimitem oameni puternici și competenți în parlament. Cred că pot să țin piept unor oameni ca Nicolicea”, a spus acesta.

Cornel Botoroagă încheie lista Alianței USR-PLUS Cluj pentru Camera Deputaților. El este membru PLUS încă de la înființare, din 2018, are 30 de ani, de profesie fiind inginer constructor. 

Programul său politic merge pe zona infrastructurii, un obiectiv fiind reducerea timpului de licitații și de contestații.

CITEȘTE ȘI

SURPRIZĂ pe listele Alianței USR-PLUS Cluj, pentru parlamentare. Ungureanu și Goțiu NU mai prind LOCURI ELIGIBILE!